Dică a dezvăluit de ce nu a vrut să plece de la FCSB: „Asta m-a făcut să stau!” + A răbufnit la adresa lui Becali: „Nu e ok să spună la televizor acest lucru. Trebuia să mi-l zică mie”

Nicolae Dică a anunțat înaintea meciului cu Viitorul din etapa 19 a Ligii 1 Betano, duel ce va avea loc duminică de la ora 20:00, de ce nu a plecat de pe banca FCSB-ului, deși a avut oferte inclusiv din străinătate, dar i-a transmis și un mesaj clar finanțatorului Gigi Becali.

„Voi credeți că n-am și eu oferte? Că sunt așa slab cum spun unii? Am avut oferte și din Liga I și din străinătate. Patronul a aflat abia după aceea de aceste oferte, iar de cea din străinătate a știut doar MM Stoica. Credeți că dacă eram așa slab mai stăteam la Steaua? Dacă ai un angajat care nu muncește bine, normal că îl dai afară, dar dorința și ambiția de a câștiga un campionat cu Steaua m-au făcut să refuz ofertele venite”, a spus Nicolae Dică într-o conferință de presă.

Totodată, antrenorul i-a transmis un mesaj clar patronului Gigi Becali: „Am vorbit cu el și i-am spus că aceste lucruri trebuia să mi le spună mie, nu la televizor…A enumerat niște echipe. Eu spun că a vorbit de Viitorul, de Craiova, de Gaz Metan. Am jucat 5 meciuri cu Viitorul și avem trei victorii, un egal, o înfrângere. 5 meciuri cu Craiova, 3 victorii, un egal, o înfrângere. 4 meciuri cu Mediaș, patru victorii. Asta înseamnă că statistica este de partea mea. Înseamnă că sunt un antrenor bun și cu multă muncă și pasiune voi deveni un antrenor foarte bun, pentru că am încredere în mine și știu ceea ce pot să fac.

Mi-ar plăcea ca după meciuri să se dea în mine, nu în jucători. Eu cu ei mă duc la luptă. Cu toate echipele am avut posesie mai bună. Vom vedea, nu voi rămâne eu pe viață la Steaua. Nu voi fi singurul antrenor de la Steaua care va fi dat afară sau care va pleca la mai bine. Mie patronul mi-a spus că are încredere în mine și că-și dorește ca atunci când voi pleca să plec la mai bine”.

„Eu consider că sunt un antrenor bun și voi deveni foarte bun. Am încredere în mine. La ce a spus dânsul eu am răspuns. În discuția cu dânsul i-am spus că nu e ok să spună la televizor acest lucru. Trebuia să mi-l spună mie”, a completat Dică referindu-se la declarațiile lui Becali oferite în public.

Becali tunase după eșecul FCSB-ului cu Sepsi, 2-4: „Eu sunt vinovatul, că nu știu să aleg. Nu dau vina pe Dică. Trebuia să aleg unul mai bun ca el. Eu nu îmi bat joc de oameni. Nu îmi place să fac rău la oameni, chiar dacă pierd eu, nu vreau să-i fac rău lui și familiei lui. Mai bine mă supăr el, decât să mă supăr pe el. Păi nu știu care e calitatea lui Dică dacă echipa nu pasează, dacă ai cei mai valoroși jucători și n-ai posesia. N-ai văzut? L-a băgat pe Roman mijlocaș stânga.

O să ziceți că l-am făcut praf pe Dică. Nu, spun ce constat. Nu l-am făcut praf și nu-l dau afară pe Dică. Îi iubesc pe Dică ca om. Ca antrenor, să mă ierți. Ca antrenor, n-am cum să-l iubesc, pentru că echipa asta trebuia să joace și să câștige campionatul cu 15 puncte diferență. Așa jucători are. Păi dacă Coman nu mai crește? Dacă jucătorii pe care i-am luat nu mai cresc? Care e problema?”.

Publicat: 08 12. 2018, 11:15
Actualizat: 08 12. 2018, 11:20