Dică a găsit vinovatul pentru accidentările dese de la FCSB! 3 fotbaliști importanți nu se vor antrena cu echipa în primul cantonament
La final de 2017, Nicolae Dică spune că a găsit cauza pentru accidentările în lanț de la FCSB. Mai mult, tehnicianul de 37 de ani că trei nume grele din echipă, Mihai Bălașa, Bogdan Planic și Mihai Pintilii, nu se vor antrena alături de colegi în primul cantonament al iernii.
Dică nu dă vina pe preparator și spune că, dacă există un vinovat, acela este el pentru că el face planul de antrenament. Nu mai puțin de 7 jucători din lotul lui Nicolae Dică nu au mai jucat în ultimele partide, astfel că cei din staff-ul echipei au făcut o analiză pentru a depista cauza problemelor, dar și ce trebuie făcut pentru ca astfel de situații să nu se mai repete.
„În ultima lună am stat foarte mult de vorbă cu staff-ul, am analizat, ca să vedem ce trebuie să facem de acum înainte. Am găsit o cauză, așa că sper ca de la anul să nu mai avem parte de aceste accidentări. Bine, aici vorbim de rupturi, dar au fost unele accidentări care nu au putut fi evitate. Și aici mă refer la cazul lui Planic, la Budi (n.r. Budescu), care are la genunchi o problemă mai veche și care a recidivat la un antrenament când a vrut să dea o pasă cu exteriorul.
Dacă cineva se face vinovat pentru toate aceste accidentări, atunci eu sunt acela! Nu dau vina pe preparator, pentru că el face ce dau eu la antrenament. Problemele sunt din cauza mea”, a spus Dică, la DigiSport.
FCSB care se va reuni luni 8 ianurie, când este programată vizita medicală, după care spre seară se va pleca în Turcia, în primul cantonament, nu se va baza în primul stagiu pe trei fotbaliști exponenșiali. „Bălașa, Planic și Pintilii vor merge cu noi în primul cantonament, dar nu vor intra cu echipa 100%. Abia în al doilea stagiu ne vom putea baza pe ei. Va fi o problemă importantă, pentru că ne vor lipsi cei doi fundași centrali de bază”, a mai spus Dică, la Digi Sport.