Dică, nervos după egalul de la Voluntari! „Comportamentul lui Alibec nu e demn de un jucător profesionist”. Ce a spus despre evoluția elevilor săi
FCSB a obținut doar o remiză chinuită la Voluntari, 0-0, după două reprize total opuse. Dacă în prima ocaziile au lipsit, în partea secundă vicecampioana a ratat ocazii importante. Tabela a rămas nemodificată, iar Nicolae Dică s-a declarat nemulțumit de evoluția elevilor săi, chiar dacă atitudinea a fost una bună.
Nu doar FCSB a avut șanse importante în repriza secundă. Cei de la FC Voluntari au avut și ei două șanse mari de a înscrie, prin Cernat și Deac, dar Niță a fost la post și și-a salvat coechipierii. Dică a comentat și gestul lui Alibec de la final, când atacantul a lovit ușa vestiarului în momentul schimbării, și a spus că se concentrează, în continuare, pe meciul cu Hapoel Beer Sheva.
„Baieții au avut o atitudine bună. Am făcut un joc bun, dar n-am fost inspirați în ultimii 30 de metri. Au avut și ei două ocazii de gol, dar eram peste ei și ne-au prins pe contraatac. Am avut mai multe ocazii decât Voluntariul.
Întrebați-l pe Alibec ce se întâmplă cu el. N-am apucat să discutăm. Acesta nu este un comportament demn de un jucător profesionist.
De mâine începem să pregătim meciul cu Beer Sheva”, a spus Dică la finalul meciului cu Voluntari, la DigiSport.