FCSB joacă azi, de la 21:30, împotriva Botoșaniului, în Liga 1, iar Nicolae Dică (38 de ani) l-ar putea debuta în partida care se va juca la Voluntari pe Hristo Zlatinski (33 de ani), ultimul transfer al roș-albaștrilor. Fostul căpitan de la Craiova a sosit la echipa lui Gigi Becali liber de contract, dar nu a apucat să fie utilizat până acum în meciurile din Liga 1.
Adus de Becali după ce l-a sfătuit pe finul Pandele să-l ia la Voluntari, Zlatinski trebuie să fie „optar-decar”, așa cum vrea omul cu banii de la vicecampioana României. Adică mijlocașul de lângă Pintilii, care să lege jocul spre ofensivă și să și marcheze goluri. După vizita din cantonament, Becali vrea să-l vadă la lucru pe mijlocașul bulgar care s-a făcut cunoscut în Bănie, unde a ajuns și căpitan.
Fostul jucător al Craiovei a venit bine pregătit din Bănie, astfel că nu va avea probleme fizice. Totuși, cel mai probabil bulgarul va fi folosit după pauză, introducerea lui în ritmul competițional urmând să se facă treptat.
FCSB a oficializat pe 25 august transferul lui Zlatinski. Bulgarul a semnat un contract valabil pe un an, cu opțiune de prelungire pe încă unul. „Sunt mândru și fericit că la vârsta de 33 de ani am ajuns la un club atât de mare. Este o mare împlinire personală. Îmi doresc să fiu sănătos și să pot ajuta echipa să-și îndeplinească obiectivele. După ce am câștigat Cupa României cu Craiova, vreau să iau campionatul cu FCSB”, este prima declarație a lui „Zlati” din postura de jucător al FCSB-ului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER