Diego Fabbrini este unul dintre jucătorii „minune” de la Dinamo. Nu a notificat clubul că nu și-a luat banii și nici nu are gânduri de plecare, la fel ca cei mai mulți dintre fotbaliștii străini de la Dinamo. Italianul se simte foarte bine în București, iar imaginile cu mijlocașul „câinilor”, surprinse de ProSport, ne dovedesc acest lucru.
Diego Fabbrini câștigă la Dinamo 18.000 de euro pe lună. Nu-i vorbă că, deocamdată, de când au venit investitorii spanioli, nu a văzut mai nimic din ei, dar nu pare să sufere foarte tare. Italianul nu a venit în „Ștefan cel Mare” odată cu „stranierii” aduși lui Pablo Cortacero și a decis să nici nu plece cu ei, așa cu au procedat deja Borja Valle, Isma Lopez și Rene Roman. Care ar fi secretul? Fabbrini se simte foarte bine la București. La fel și familia lui. O arată imaginile surprinse de ProSport.
La începutul lunii trecute și-a învățat fiica să meargă pe bicicletă și a fost o distracție pe cinste. Până și câinele familiei se simte confortabil în capitala noastră. Nu-i mai puțin adevărat că și stăpânul are grijă să nu-i lipsească nimic. În fiecare dimineață, „fie vreme bună, fie vreme rea”, vorba imnului, Fabbrini își scoate patrupedul la plimbare.
La fel s-a întâmplat și în ziua în care a nins în București. Jucătorul s-a înfofolit bine, i-a pus lesa câinelui, din rasa Pitbull, și a ieșit cu la plimbare. Fotbalistul dinamovist a ieșit cu masca pe încheietura mâinii, semn că a vorba de o „urgență”, dar după câteva secunde și-a adus aminte care sunt regulile.
Diego Fabbrini a sosit în România acum trei ani. A fost o surpriză destul de mare când s-a aflat că un fotbalist care a jucat în naționala Italiei a semnat cu FC Botoșani. Mijlocașul s-a dovedit un adevărat profesionist. S-a antrenat cu sârg, iar când nu a fost băgat în teren nu a făcut mofturi sau scandal. Iar acum, în ciuda situației dramatice de la Dinamo, nu se gândește să plece.
„Cred că se va rezolva totul cât de repede se poate, nu e o situație bună. Toți suntem în aceeași situație, de asta am spus că vreau să se rezolve cât mai repede și să continuăm sezonul.
În acest moment, avem probleme pe acest plan. Eu vreau să vorbesc despre mine. Nu! (n.r. – nu se gândește să plece) În această situație fiecare trebuie să ia decizii, trebuie să ne gândim la noi și la familiile noastre, astăzi suntem fericiți pentru victorie. Vom vedea săptămâna viitoare ce se va întâmpla”, a spus Fabbrini, acum două săptămâni.
Cotat de site-urile de specialitate la 450.000 de euro, Diego Fabbrini a semnat cu Dinamo București pe 22 august 2019, după ce ultima dată a jucat pentru ȚSKA Sofia, formație la care a fost vândut de FC Botoșani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER