Diego Fabbrini, fostul jucător al lui Dinamo, a ajuns la cel mai scăzut nivel al carierei sale. Unde va juca italianul
Fostul fotbalist de la Dinamo, Diego Fabbrini (33 de ani) a semnat noul contract, iar destinația lui demonstrează că nu mai are mult până la apusul carierei.
Italianul a fost unul dintre cei mai tehnici jucători care au îmbrăcat tricoul formației din Șos. Ștefan cel Mare în epoca recentă, însă în momentul de față nu se numără printre amintirile plăcute ale fanilor alb-roșii. Fotbalistul care a fost plătit „din buzunar” de Nicolae Badea s-a opus cu toate forțele încercărilor lui Dinamo de a îi fi adoptat un nou plan de reorganizare, în ceea ce privește insolvența, fără, însă, a avea succes până în acest moment.
Acum, ajuns la 33 de ani, Diego Fabbrini a fost prezentat de noul club, care se zbate în eșaloanele inferioare ale campionatului Italiei.
Diego Fabbrini, fostul jucător al lui Dinamo, a ajuns la cel mai scăzut nivel al carierei sale. Unde va juca italianul
Diego Fabbrini, care a încântat cu glezna lui fină la Dinamo, a semnat cu un club din Serie D, al patrulea eșalon valorin al campionatului din Italia.
După plecarea din Șos. Ștefan cel Mare, el a revenit în țara sa natală, la Ascoli, de unde a plecat la Alessandria și, ulterior, la Lucchese, în Serie C. El nu a reușit să dea satisfacție aici, astfel că a rămas liber de contract în vara anului trecut, iar acum a mai coborât o treaptă.
Mijlocașul italian a semnat cu Sambenedettese, din Serie D, unde va evolua până la finalul sezonului 2024-2025.
„Fabbrini se laudă cu 165 de apariții și 20 de goluri în Serie A, Coppa Italia, Serie B și C, 18 apariții și trei goluri în Liga Campionilor și Europa League, 95 de apariții și 15 goluri în FA Cup și Championship, 75 de prezențe și 12 goluri în Superliga României și Segunda Division”, se arată în comunictul remis de Sambenedettese, cu ocazia prezentării oficiale a lui Diego Fabbrini.
De-a lungul carierei, fotbalistul din Italia a evoluat atât în Serie A, la Udinese și Palermo, cât și în Championship, la Watford, Millwall, Birmingham și Middlesbrough. Nu mai puțin de 2 milioane de euro a plătit Birmingham, în 2016, pentru a-l transfera definitiv de la Watford.
Diego Fabbrini, în război cu DDB
Italianul Diego Fabbrini susține că membrii DDB nu s-au ținut de cuvânt în ceea ce îl privește.
„Toată lumea știe în ce situație este Dinamo acum. Pe mine nu mă mai interesează, o să îmi găsesc o altă echipă. Avocatul meu a început să lucreze. Singura parte bună de la Dinamo au fost fanii.
Fanii, nu cei care decid la DDB sau alt tip, ca Nicolae Badea. Pe mine de acum înainte nu mă mai interesează. Îmi voi găsi o altă echipă, voi încerca o nouă experiență. Acum urmează un nou meci, la tribunal. Nu s-a terminat, nimic nu s-a terminat. Vorbiți cu avocatul meu, vă dau numărul lui.
DDB au spus multe lucruri. DDB a mințit la fel de mult ca oricare patron. Adevărații fani ai acestei echipe au pus banii din buzunarul lor pentru a salva clubul. Acum nu mă mai întorc în România, dar niciodată nu se știe”, a spus Diego Fabbrini, în 2021, pentru Pro TV.