Din controversă în controversă spre trofeul din Liga 1! Golul care îi poate aduce titlul lui CFR Cluj a fost marcat dintr-o poziție suspectă de offside | VIDEO
CFR Cluj este tot mai aproape de titlu în Liga 1, însă golul marcat repede de ardeleni împotriva Universității Craiova a fost unul controversat.
Boateng a înscris dintr-o poziție suspectă de offside în debutul partidei de duminică, iar în poartă a trimis cu o execuție ciudată, ajutat și de umăr.
Duelul dintre CFR Cluj și Universitatea Craiova poate fi urmărit Live Video Online pe prosport.ro.
CFR Cluj, gol controversat în derby-ul de titlu cu Universitatea Craiova
Încurajată de un stadion plin, CFR Cluj a început tare derby-ul de titlu cu Universitatea Craiova, iar Boateng a deschis scorul. Problema este că reușita gazdelor a venit dintr-o poziție suspectă de offside, iar mijlocașul campioanei a înscris ajutat și de umăr.
Faza din care a marcat CFR Cluj amintește de reușita celor de la Voluntari, din partida cu FCSB, scor 2-2. Sâmbătă seara, ilfovenii au stabilit scorul final cu un gol marcat din offside, declanșând furia în tabăra roș-albaștrilor.
Echipele de start:
CFR Cluj: Letica – Cr. Manea, Graovac, A. Burcă, Camora – C. Deac, Boateng, Bordeianu – A. Păun, Debeljuh, Birligea
Rezerve: Bălgrădean, Fl. Ștefan, R. Bălan, Yuri, Cvek, Neguț, Petrila, Omrani, Sg. Buș
Antrenor: Dan Petrescu
CS Universitatea: Pigliacelli – Vlădoiu, Papp, Găman, Vătăjelu – Screciu, Mateiu – Al. Crețu – Baiaram, Koljic, A. Ivan
Rezerve: Lazar, M. Constantin, Căpățînă, Nistor, Vînă, Roguljic, Gustavo, M. Danciu, Markovic
Antrenor: Laurențiu Reghecampf
Captură: Orange Sport