Din Liga Campionilor, în Liga a II-a!** Ce-i așteaptă pe Varga și Bălan?
Dacian Varga și Tiberiu Bălan, cei doi fotbaliști care au uimit
Europa prin succesele Unirii Urziceni din Liga Campionilor, s-au
întors ieri în Liga a II-a, la Sportul Studențesc, după ce
împrumutul la formația ialomițeană s-a încheiat la finalul anului
trecut.
Uitată de mulți, dar iubită în tăcere în fiecare sâmbătă
dimineață, trupa din Regie s-a reunit ieri într-un anonimat demn de
o cauză mai bună. Tibor Selymes și-a chemat elevii la stadion în
jurul orei 11:00. Au lipsit limuzinele, ultimele modele de Porsche
ori vestimentațiile fistichii, ce se pot vedea la orice reunire a
celorlalte echipe bucureștene cu pretenții. Și totuși, o noutate:
două locuri în plus ocupate în vestiar.
Nimic
nou
Tibi Bălan și Dacian Varga au intrat așa cum o făceau pe
vremuri, au salutat pe toată lumea, după care și-au luat în primire
treningurile cu numerele 10 și 20. S-a ieșit la antrenament, în
fapt o ușoară alergare prelungită, fără glume deplasate ori ironii
fine. Ca niște vechi camarazi, echipierii Sportului i-au integrat
fără probleme pe cei doi. Bălan și Varga, perlele lui Șiman, se
mișcă natural pe terenul II din Regie. Sunt de-ai locului, chiar
dacă gândul le stă tot la plecare. Ca și vara trecută, ca și acum
un an.
Varga
n-ar vrea în Liga a II-a din Rusia
Evoluțiile din meciurile cu Sevilla, Stuttgart și Rangers au
atras atenția cluburilor din Liga I, dar și a unor grupări din
străinătate, șansele ca Varga și Bălan să continue la Sportul în
eșalonul secund fiind practic nule în acest moment. Rapid și Steaua
sunt două dintre cluburile care și-au manifestat interesul pentru
Varga, însă ambele doresc un împrumut până în vară. Șiman dă din
umeri în așteptarea unei oferte mai bune, în timp ce jucătorul și-a
precizat clar intențiile: „Aș prefera oricând o ofertă din țară în
locul uneia din divizia a doua din Rusia”.
6
jocuri a bifat Tibi Bălan în grupele Ligii Campionilor, adunând în
total 301 minute, fără a înscrie vreun gol
464 de
minute a adunat Dacian Varga în șase meciuri de Champions League cu
Urziceniul, reușind să înscrie în remiza cu Stuttgart (1-1, în
Ghencea)
Am mai multe oferte din țară și din străinătate, dar momentan nu
pot să dau nume. Tot ce pot spune e că din afară sunt interesate de
mine echipe din prima ligă rusă și din Bundesliga
Dacian Varga, atacant Sportul
Cu siguranță nu voi juca în Liga a II-a. Cred că mi-am făcut
datoria față de Sportul Studențesc și e timpul să plec. Nu am
preferințe pentru viitoarea mea destinație
Tibi Bălan, mijlocaș Sportul
Orice ofertă va fi analizată și o vom alege pe cea care va
fi mai bună atât pentru mine, cât și pentru club. Ca om, aș alege o
echipă din România, pentru că e greu singur printre străini, dar
intervine și problema financiară
Tibi Bălan, mijlocaș Sportul