Din prima ligă, la fotbalul amator. Sebastian Colțescu a arbitrat un meci de Liga a IV-a după ce a fost adițional la Oțelul-Corona

  • Arbitrul craiovean Sebastian Colțescu (37 de ani) a fost delegat în etapa a 25-a a Ligii I ca adițional 1 la meciul de vineri dintre Oțelul-Corona (2-0).
  • A doua zi după partida de pe prima scenă a fotbalului românesc, Colțescu a plecat spre casă, însă până să ajungă în Craiova, în drumul său a poposit la Alexandria, pentru a conduce de la centru derby-ul din Liga a IV-a din Teleorman, dintre FCM Alexandria și Sporting Roșiori (1-1).

Capacitatea de adaptare a unui arbitru la condițiile specifice oricărei ligi reprezintă o calitate de bază pentru un cavaler al fluierului. Vântul carierei îi poartă rapid pe „oamenii în negru” de la fotbalul de cinci stele, la cel în care injuriile și amenințările spectatorilor de pe margine le transmit un disconfort accentuat. De la o decizie care declanșează aplauze, la o hotârâre care poate genera o cascadă de reproșuri nu e decât o distanță de un chibrit. Dar cei mai mulți centrali și tușieri români le-au trăit pe toate. În toate mediile. ProSport vă prezintă un caz concret.

Fiind considerat un meci ce poate decide soarta titlului județean, conducerea AJF-ului Teleorman a solicitat în mod expres CCA-ului să pună la dispoziție un arbitru din corpul A. Brigada de la Liga a IV-a a fost una destul de pitorească, ținând cont că alături de Sebastian Colțescu la cele două linii s-au aflat Adrian Ionescu și Gabriel Catană, ambii din Târgoviște. Meciul în sine nu i-a pus mari probleme lui Colțescu, ținând cont de tensiunile din preajma unei întâlniri de județ. Cu toate acestea, Colțescu a rămas același arbitru intransigent, astfel că nu s-a sfiit să-i arate direct cartonașul roșu unui jucător al Alexandriei în prima repriză pentru o intrare cu talpa. În partea a doua, centralul a dictat un penalty pentru un henț, în favoarea gazdelor, în urma căruia a fost marcat golul egalizator. 

Per total, prestația lui Colțescu a fost una mulțumitoare, iar tradiționala furie a spectatorilor unei echipe gazdă de la acest nivel nu și-a mai făcut apariție. Povestea clasică, pigmentată cu limbaj colorat și pumni fluturați, s-a amânat, posibil, pentru o viitoare întâlnire.

 


2003 este anul în care Colțescu a debutat în prima ligă, la meciul dintre Oțelul Galați-Gloria Bistrița

13 meciuri a condus la centru Colțescu în acest sezon

La Galați, a fost pentru prima dată în acest sezon când craioveanul a oficiat ca arbitru adițional.

150 de lei a încasat arbitrul oltean în urma prestației din Liga a IV-a

Sursă foto: teresport.ro

Articol scris de Mădălin Răducu

Publicat: 01 04. 2014, 14:02
Actualizat: 01 04. 2014, 14:53