Dinamo a avut suporteri la super amicalul cu Dinamo Kiev, deși meciul s-a jucat cu porțile închise! Cum au putut urmări partida cei 40 de fani | EXCLUSIV

Dinamo a avut suporteri la super amicalul cu Dinamo Kiev, deși meciul s-a jucat cu porțile închise! Cum au putut urmări partida cei 40 de fani | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo a avut fani la super amicalul cu Dinamo Kiev, deși pe ultima sută de metri s-a decis ca meciul să se joace fără spectatori, pe fondul infectărilor tot mai multe cu noul coronavirus, din Ucraina. ProSport a aflat cum au reușit suporterii dinamoviști să intre la jocul de sâmbătă.

Echipa lui Gigi Mulțescu a fost susținută de 40 de ani, care își rezervaseră bilet de avion și cazare înainte ca partida să fie mutată pe un stadion mai mic din Kiev și accesul spectatorilor să nu fie permis.

  • ProSport a trimis o echipă de jurnaliști la Campionatul European de Fotbal U21, din Ungaria și Slovenia. Andrei Trifan, Alin Grigore și Mihai Pop (video+foto) transmit cele mai noi informații de la fața locului.

Fanii dinamoviști, adevărați sponsori! Suporterii, primiți la lojă la amicalul cu Dinamo Kiev

ProSport a aflat că fanii dinamoviști au fost primiți la lojă, cei de la Dinamo Kiev aflând că aceștia susțin financiar echipa și fac totul pentru ca Dinamo București să ia licența pentru sezonul următor.

Mai bine de 100 de suporteri și-au planificat să vină la Kiev, însă pandemia de coronavirus i-a ținut pe mulți dintre fani acasă și doar 40 dintre ultrași au făcut deplasarea în Ucraina.

Dinamo mai are de plătit doar 110.000 de euro pentru licență

Din informațiile ProSport, până în jurul orei 15:00 se vânduseră 46.000 de bilete pentru amicalul cu Dinamo Kiev, așa că ultrașii au reușit să reducă din datoriile pentru obținerea licenței.

„Câinilor, am coborât datoria pentru licență până la 110.000 de euro”, a fost anunțul făcut de Peluza Cătălin Hîldan, chiar în timpul amicalului de la Kiev, pierdut de Dinamo București cu scorul de 0-3.

Echipele de start:

Dinamo Kiev: Boyko – Tymchyk, Kedziora, Andrievsky, Sidcley – Buyalskyy, Shepelev – Clayton, Lednev, de Pena – Harmash

Antrenor: Mircea Lucescu

Dinamo București: Mitrovic – Sorescu, Ehmann, Bejan, Grigore – Crețu, Răuță, Stan – Moldoveanu, Blejdea, FabbriniAntrenor: Gheorghe Mulțescu

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Atac cibernetic masiv la Orange  Ce le-a fost furat clienților, fără să aibă habar
BREAKING! Atac cibernetic masiv la Orange Ce le-a fost furat clienților, fără să aibă habar
A ”dispărut” de la FCSB! În vară e OUT
A ”dispărut” de la FCSB! În vară e OUT
EXCLUSIV | Maria Cutzarida-Crătunescu – Prima femeie medic a României și soarta neștiută a mormântului ei
EXCLUSIV | Maria Cutzarida-Crătunescu – Prima femeie medic a României și soarta neștiută a mormântului ei
„Psihologul” Olăroiu: explicația oferită la interviu l-a uimit pe reporterul arab
„Psihologul” Olăroiu: explicația oferită la interviu l-a uimit pe reporterul arab
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
”Îmi dă el mie sfaturi. Eu nu sunt la nivel de Tazz şi gogoşi”. MM Stoica i-a dat replica lui Şumudică după ce a fost ”înţepat” chiar înainte de derby
”Îmi dă el mie sfaturi. Eu nu sunt la nivel de Tazz şi gogoşi”. MM Stoica i-a dat replica lui…
O mai știi pe Raluca Lăzăruț? Era una dintre cele mai sexy prezentatoare tv. Acum e total schimbată, la 10 ani de când s-a retras din lumina reflectoarelor
O mai știi pe Raluca Lăzăruț? Era una dintre cele mai sexy prezentatoare tv. Acum e total schimbată, la 10…
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BANCUL ZILEI. Bulă: - Azi, la sală, am observat tipa asta superbă făcând diverse exerciții...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Azi, la sală, am observat tipa asta superbă făcând diverse exerciții...
Rezultate LOTO 6/49 duminică 2 martie 2025, ora 18:50. Numerele câştigătoare la loto azi
Rezultate LOTO 6/49 duminică 2 martie 2025, ora 18:50. Numerele câştigătoare la loto azi
CEARTA extraordinară dintre Regina Maria și Carol al II-lea! „Cum ai putut?”
CEARTA extraordinară dintre Regina Maria și Carol al II-lea! „Cum ai putut?”
Cum arată soţia lui Florin Prunea. Lidia este o femeie extrem de discretă şi elegantă
Cum arată soţia lui Florin Prunea. Lidia este o femeie extrem de discretă şi elegantă
Antonia, Inna și Bianca Drăgușanu au luat primăvara-n piept! Înfloratele showbiz-ului și-au etalat buchetele de Mărțișor! GALERIE FOTO TOP 30 VEDETE
Antonia, Inna și Bianca Drăgușanu au luat primăvara-n piept! Înfloratele showbiz-ului și-au etalat buchetele de Mărțișor! GALERIE FOTO TOP 30…
Călin Georgescu a anunțat personal: S-a terminat! Vestea dată în direct la TV
Călin Georgescu a anunțat personal: S-a terminat! Vestea dată în direct la TV
Vicepreşedintele JD Vance şi familia sa, în pericol după cearta la Casa Albă. Au fost mutaţi într-un
Vicepreşedintele JD Vance şi familia sa, în pericol după cearta la Casa Albă. Au fost mutaţi într-un "loc ascuns”
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Nyras Prologue este un demo gratuit pentru Gothic 1 Remake, disponibil acum
Nyras Prologue este un demo gratuit pentru Gothic 1 Remake, disponibil acum
Vitamina care ar putea reduce riscul de demenţă
Vitamina care ar putea reduce riscul de demenţă
Cel mai ieftin Logan în 2025! Mai merită să dai banii pe „mașina poporului”? - FOTO
Cel mai ieftin Logan în 2025! Mai merită să dai banii pe „mașina poporului”? - FOTO
Te cunosc de undeva, sezonul 21, 1 martie 2025. Ce pereche a câștigat a treia gală a transformărilor. Cine a luat bonusul
Te cunosc de undeva, sezonul 21, 1 martie 2025. Ce pereche a câștigat a treia gală a transformărilor. Cine a…
×