Dinamo a luat deja decizia înaintea derby-ului cu FCSB din Cupa României. Ce se va întâmpla cu celălalt mare meci programat în faza grupelor. EXCLUSIV

Darius Dumitru Olarusi Cristian Ionut Costin in meciul de fotbal dintre Dinamo Bucuresti si FCSB, din cadrul Superligii Superbet, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, duminica 26 noiembrie 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Dinamo va avea două meciuri tari cu FCSB pe acest final de an și de fiecare dată va fi gazdă. ProSport a aflat că ambele meciuri, atât cel din Superliga, cât și partida din Cupa României, ar urma să se dispute pe Arena Națională.

În plus, Dinamo ar vrea să joace chiar și meciul din Cupă cu Petrolul pe cel mai mare stadion al țării, în condițiile în care partida ar putea să fie decisivă pentru calificarea în faza eliminatorie a competiției.

Dinamo vrea să joace pe Arena Națională ambele meciuri de pe teren propriu din Cupa României

Dinamo trage tare pentru a prinde play-off-ul în Superliga, dar este cu gândul și la Cupa României, unul dintre obiectivele importante pentru „câinii” lui Zeljko Kopic. Asta chiar dacă Dinamo, aflată încă în insolvență, nu are dreptul de a juca în cupele europene.

Roș-albii s-au decis deja să joace ambele meciuri de pe teren propriu din grupele acestei competiții pe Arena Națională, acolo unde gazonul arată foarte bine înaintea meciului dintre FCSB și RFS, din Europa League.

Meciul cu FCSB din Cupa României se va disputa peste aproximativ o lună de zile, primul duel direct urmând să aibă loc în Superliga. De altfel, roș-albii vor juca două meciuri la rând pe teren propriu împotriva roș-albaștrilor.

„Și meciul cu FCSB din Cupa României se va juca pe Arena Națională. Am vrea să jucăm acolo și cu Petrolul, dar trebuie să vedem dacă se poate închiria stadionul și atunci. Cu Petrolul, mizăm pe mai mult de 20.000 de spectatori, mai ales că partida poate fi una decisivă în lupta pentru calificarea mai departe”, susțin șefii lui Dinamo, care își propun să forțeze chiar câștigarea competiției în acest sezon.

După o perioadă în care a găzduit concerte și alte evenimente, Arena Națională va fi „sufocată” în următoarele luni. Aici va juca și naționala României partidele cu Kosovo și Cipru din Liga Națiunilor, iar la începutul anului viitor este programată disputa dintre FCSB și Manchester United. Cel mai așteptat meci al campioanei în noul format din Europa League.

Cum arată grupele și meciurile din Cupa României

Grupa A: Rapid, CFR Cluj, Ceahlăul Piatra Neamț, FC Botoșani, CS Afumați, FC Argeș

• Etapa 1: FC Argeș – CFR Cluj, FC Botoșani – Rapid, CS Afumați – Ceahlăul
• Etapa 2: Ceahlăul – CFR Cluj, CS Afumați – Rapid, FC Argeș – FC Botoșani
• Etapa 3: Rapid – CFR, Ceahlăul – FC Botoșani, CS Afumați – FC Argeș

Grupa B: FCSB, Universitatea Craiova, Petrolul, Dinamo, Agricola Borcea, Metalul Buzău

• Etapa 1: Metalul Buzău – Universitatea Craiova, Dinamo – FCSB, Agricola Borcea – Petrolul
• Etapa 2: Petrolul – Universitatea Craiova, Agricola Borcea – FCSB, Metalul Buzău – Dinamo
• Etapa 3: FCSB – Universitatea Craiova, Dinamo – Petrolul, Agricola Borcea – Metalul Buzău

Grupa C: UTA Arad, Farul Constanța, Hermannstadt, Politehnica Iași, Unirea Ungheni, Sănătatea Servicii Publice

• Etapa 1: Sănătatea Servicii Publice – Farul Constanța, Politehnica Iași – UTA, Unirea Ungheni – Hermannstadt
• Etapa 2: Hermannstadt – Farul Constanța, Unirea Ungheni – UTA, Sănătatea Servicii Publice – Politehnica Iași
• Etapa 3: UTA – Farul, Politehnica Iași – Hermannstadt, Sănătatea Servicii Publice – Unirea Ungheni

Grupa D: Oțelul Galați, Sepsi OSK, ACSM Reșița, AFK Csikszereda, SCM Rm. Vâlcea, CSM Unirea Alba Iulia

• Etapa 1: Unirea Alba Iulia – Sepsi OSK, AFK Csikszereda – Oțelul Galați, SCM Râmnicu Vâlcea – ACSM Reșița
• Etapa 2: ACSM Reșița – Sepsi OSK, SCM Râmnicu Vâlcea – Oțelul Galați, Unirea Alba Iulia – AFK Csikszereda
• Etapa 3: Oțelul Galați – Sepsi OSK, ACSM Reșița – AFK Csikszereda, Unirea Alba Iulia – SCM Râmnicu Vâlcea

„Arcul de Triumf” este varianta lui Dinamo pentru meciurile obișnuite din Superliga

Dinamo nu se va muta definitiv pe Arena Națională, care va fi închiriată de cei de la FCSB la fiecare meci de pe teren propriu.

Astfel, din informațiile ProSport, meciurile obișnuite din Superliga ale „câinilor” se vor disputa în continuare pe „Arcul de Triumf”, care a devenit „casa” celor de la Dinamo în ultimii ani. Inclusiv în perioada în care Dinamo a jucat în Liga 2, cu Ovidiu Burcă pe banca tehnică.

Așa se va întâmpla și vineri, atunci când în jur de 7.000 de oameni sunt așteptați la duelul cu cei de la FC Botoșani, care începe la ora 21:00.

Publicat: 26 09. 2024, 12:30