Patronul celor de la Daco-Getica, Ionel Ciuclea a mărturisit pentru ProSport că Dinamo nu are ce să caute pe arena din Colentina ca să joace meciurile din Liga 2.
Dinamo este în căutarea unui stadion pentru desfășurarea meciurilor din Liga 2. Alb-roșii au primit un răspuns negativ din partea administratorilor arenei fostei echipe FC Național, iar echipa lui Gică Mihali are interzis acum și în Colentina.
Răzvan Zăvăleanu a anunțat că dinamoviștii se gândesc să dispute partidele pe arena din Colentina a celor de la Daco-Getica, dar patronul Ionel Ciuclea le-a transmis „câinilor” că formația lui Gică Mihali nu are ce să caute pe stadionul fostei echipe, Juventus București.
Ionel Ciuclea nu a vrut audă despre dorința celor de la Dinamo.
Stadionul din „Ștefan cel Mare” va fi demolat, iar roș-albii caută variante pentru a juca partidele de pe teren propriu. Șefii au încercat inclusiv varianta ca echipa să activeze „acasă” pe terenul celor de la FC Voluntari.
„Domnilor, eu cred că vreți să vorbim lucruri serioase, nu? Ce să caute Dinamo la noi în bază? Ăștia nu au bani nici măcar de o ciorbă, falimentul scrie pe ei, iar voi visați verzi și uscate din tot ce vă spune acest domn Zăvăleanu de luni de zile? Nici măcar dacă Zăvăleanu îmi pune chirie pe masă un milion de euro nu voi accepta ca Dinamo să vină la noi pe stadion. Nu au ce să caute aici. Păi voi vreți să plătim scaune rupte după cei din PCH?” a spus Ciuclea pentru ProSport.
Arena noastră este catedrala copiilor noștri. Arena din Colentina este Biserica acestor copilași. Zăvăleanu nu poate intra la noi în bază nici măcar cu rachetele lui Vladimir Putin. Să meargă să joace cu Dinamo la el prin Cluj sau pe la Alba Iulia. Se poate duce și pe la Galați sau prin Moldova, dar în niciun caz Dinamo nu are ce să caute în Colentina – Ionel Ciuclea
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER