În proporție de 99%, ProSport a aflat că Dinamo va continua pe „Arcul de Triumf” până la finalul play-out-ului din Superliga.
Cel mai probabil, Dinamo va obține o reducere semnificativă a chiriei, având în vedere că ar urma să nu poată primi spectatori în tribune, după decizia radicală luată de Comisia de Disciplină a FRF.
ProSport a anunțat în exclusivitate că Dinamo și UTA au primit câte patru etape de suspendare, după incidentele care au avut loc la meciul direct, încheiat cu succesul „câinilor”, scor 1-0.
Administratorul arenei „Arcul de Triumf” a subliniat că este pregătit să o ajute pe Dinamo în această perioadă grea. De altfel, ProSport a scris că urma să aibă loc o întâlnire între părți, în contextul în care „câinii” își doresc o chirie mai mică pentru ultimele meciuri.
„Copilul meu a început să plângă când a aflat că nu poate să meargă la meci! El este un mare dinamovist! Îi ajutăm cu orice au nevoie pe cei de la Dinamo, la facem orice facilitate ca să rămână pe Arcul de Triumf. Deocamdată, cert este că doar meciul cu Petrolul, din următoarea etapă, se va juca aici”, a spus Radu Popa, pentru ProSport.
„Este nedrept ce s-a întâmplat! Nu e posibil ca toți suporterii să sufere pentru un procent de 1%”, a completat administratorul arenei din centrul Bucureștiului.
În mod normal, chiria pentru un meci pe „Arcul de Triumf” sare de 20.000 de euro, însă aceasta poate fi acoperită dacă stadionul este plin și vin peste 7.000 de spectatori.
Cum varianta „Arcul de Triumf” este acum aproape sigură, devine clar că Dinamo nu mai vrea să meargă în afara Bucureștiului pentru meciurile rămase.
Din informațiile ProSport, Chindia solicită între 8.000 și 10.000 de euro în eventualitatea în care Dinamo vrea să joace la Târgoviște ultimele trei meciuri din play-out.
Așa cum se știe, stadionul Chindiei este unul secundar pentru Dinamo, în eventualitatea în care nu poate juca pe vreo arenă din București.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER