Filip Mrzljak (26 de ani) a fost ținta lui Dinamo pentru un transfer, în urmă cu câțiva ani. „Câinii” i-au prezentat și detaliile contractuale fotbalistului, dar acesta a răspuns clar, că nu acceptă! Sumele din înțelegere nu l-au mulțumit, considerând că evoluțiile din Liga 1 au fost unele convingătoare și merită mult mai mult.
Episodul s-a petrecut pe vremea când croatul abia sosise în România, la Pandurii Târgu Jiu. Din precizările gsp.ro, cei de la Dinamo au vorbit personal cu Narcis Răducan, aflat în structura de conducere a clubului oltean. Trebuia să intermedieze mutarea, dar când Mrzljak a aflat ce îi oferă bucureștenii, totul a picat. „Mi s-a părut că cei de la Dinamo nu au fost corecți cu mine, fără supărare. Eu cred că valoarea mea este o anumită sumă. Dacă oferta nu e potrivită, refuz. Nu e nicio problemă. Când vrei ceva bun, trebuie să plătești mai mult.
Nu regret că nu am ajuns la Dinamo. Din momentul în care am respins oferta, nu m-am mai gândit la asta. Poate dacă ajungeam acolo, echipa era în play-off. Glumesc!„, a precizat fotbalistul, citat de gsp.ro.
La îneceputul lui 2017, croatul a rămas liber de contract și și-a găsit cu greu un angajament. Propunerea Astrei a venit abia în luna iulie a aceluiași an, dar pare că a luat o decizie potrivită. A devenit căpitanul giurgiuvenilor și a avut jocuri constante.
Statisticile lui Mrzljak la Astra: 61 de meciuri, un gol și două pase decisive. La finalul sezonului, are ocazia să își treacă primul trofeu în palmares. Astra este calificată în finala Cupei României, pe care o va disputa împotriva Viitorului. Partida are loc sâmbătă de la 18:00 și poate fi urmărită în format live blog pe www.prosport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER