Dinamo, aproape de încă o lovitură pe piața transferurilor! Un fundaș cu trecut la Nantes, Lorient și Red Star, pe radarul „câinilor”: „Suntem la București și negociem!” | EXCLUSIV

După ce Dinamo și-a plătit datoriile către vechii fotbaliști, iar „câinilor” urmează să le fie ridicată interdicția la transferuri, formația din „Ștefan cel Mare” pregătește, cu câteva zile înaintea primului meci din Superligă, cu Universitatea Craiova, de luni, 17 iulie, ultimele achiziții. „Câinii” sunt aproape înțeleși cu Josue Homawoo (25 de ani), fundaș central cu dublă cetățenie, togoleză și franceză. ProSport a luat legătura cu Tony Lombardie, agentul jucătorului, care a confirmat negocierile cu alb-roșiii.

Un nou fundaș central pentru Dinamo! Josue Homawoo, aproape să semneze cu formația din „Ștefan cel Mare”

Luni, 10 iulie, după cum ProSport a anunțat în exclusivitate, datoriile către vechii fotbaliști care au adus interdicția de legitimări de la FIFA au fost plătite. Forul global a ridicat interdicția la transferuri pentru o parte dintre aceștia, iar Dinamo va putea, cât de curând, să-și înregistreze noile achiziții.

Pentru acel moment, care trebuie să vină din clipă în clipă, conducerea lui Dinamo stă în joc de glezne și pregătește, deja, lotul pentru partida cu Universitatea Craiova, de luni. Astfel, din informațiile noastre, formația din „Ștefan cel Mare” urmează să prezinte un nou fotbalist, pe Josue Homawoo, fundaș central care vine la pachet cu experiența fotbalului din Franța.

In acest moment, se pun la punct ultimele detalii dintre club și jucător. Tony Lombardie, agentul fotbalistului, a confirmat informația, în exclusivitate pentru ProSport.

Da, suntem la București și negociem cu Dinamo!”

Acesta a evoluat ultima oară la Red Star, în Championnat National, echivalentul Ligii 3. După venirile lui Bena și Ghezali, în Liga 2, Dinamo apelează, din nou, la piața franceză. Astfel, Homawoo, jucător născut în Togo, Africa, este un obișnuit al fotbalului din Hexagon. Acesta a trecut, în perioada junioratului, pe la academia celor de la Lyon, una dintre cele mai bune din lume.

De asemenea, a fost jucătorul lui Nantes, unde a bifat un meci în Ligue 1, în stagiunea 2019-2020 și s-a mai aflat, în diverse ocazii, pe bancă. Preponderent, însă, a jucat la echipa secundă, ca și la Lorient, unde a fost legitimat în sezonul 2020-2021. În perioada 2021-2023, a jucat la Red Star.

  • 14 meciuri a bifat Homawoo în stagiunea 2022-2023 din Championnat National, liga a III-a franceză.

Situația lui van Heertum, incertă! Fundașul central, aflat sub contract cu Botev Plovdiv, vrea garanții de la Dinamo

În urmă cu câteva zile, ProSport a scris despre trei stoperi intrați pe radarul „câinilor”: olandezul Jasper van Heertum (25 de ani), francezul Marc Olivier Doue (22 de ani) și sârbul Filip Ivanovic (31 de ani).

Chiar dacă a ajuns la un acord cu Homawoo, Ovidiu Burcă dorește doi fundași pentru a întări compartimentul defensiv al echipei. Pe lângă jucătorul cu origini în Togo, favoritul bucureștenilor este van Heertum.

Olandezul, însă, are o situație mai dificilă. Se află sub contract cu Botev Plovdev, din Bulgaria, până în 2025. Deși noul antrenor al echipei nu se bazează pe el, negocierile sunt în impas. Fotbalistul dorește anumite garanții, dar, momentan, situația acestuia este blocată.

  • 26 de meciuri a bifat van Heertum în stagiunea trecută, în prima ligă de la sud de Dunăre.
Publicat: 13 07. 2023, 01:04