Dinamo are probleme serioase de lot înaintea derby-ului cu CFR Cluj! Cinci jucători nu pot juca în partida de luni, din Gruia.
Mihai Eșanu, Gevaro Nepomuceno, Vlad Achim, Ionuț Șerban, Steliano Filip și Andrei Radu sunt absenții lui Gigi Mulțescu, iar la această listă poate fi adăugat și Magaye Gueye, care are însă șanse mici să mai joace pentru Dinamo, după ce a fost depistat pozitiv cu cocaină.
Duelul dintre CFR Cluj și Dinamo este Live Video Online pe prosport.ro, luni, de la ora 20:30.
Steliano Filip și Andrei Radu sunt ultimii jucători care au devenit indisponibili. Radu acuză o răceală, în timp ce Filip nu și-a revenit după accidentarea care l-a făcut să nu poată juca la Kiev.
Deși n-a prins vreun minut în tricoul României, Mihai Eșanu s-a accidentat la Euro 2021 și are probleme musculare, conform GSP.
Contestat dur de când a ajuns la Dinamo, Gevaro Nepomuceno este suspendat, Vlad Achim este în urmă cu pregătirea, în timp ce Ionuț Șerban a fost operat și nu va mai juca în acest sezon.
După ce la partida cu FCSB de pe Arena Națională, scor 3-0,nu s-a putut baza pe Mario Rondon, Gabriel Debeljuh și Valentin Costache, fotbaliști depistați pozitiv cu COVID-19, Edi Iordănescu are și el probleme de lot.
Michael Pereira a fost depistat pozitiv la noul coronavirus înaintea meciului cu Dinamo. Fotbalistul francez a fost un jucător important al campioanei României în sezonul actual și a fost folosit în 28 de meciuri, în toate competițiile din ediția actuală.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER