Dinamo, cale liberă spre ieșirea din insolvență. „Câinii” au scăpat și de Diego Fabbrini! Avocatul italianului nu a formulat apel, astfel că ultima contestație importantă este închisă. EXCLUSIV
Avocatul lui Diego Fabbrini, fostul fotbalist al „câinilor” care a dus lupte dure în instanță cu administratorul judiciar al SC Dinamo 1948 SA, nu a făcut apel în urma hotărârii Tribunalului București în ultima „bătălie” dintre părți. Conform Legii Insolvenței, termenul a fost depășit, iar roș-albii au mai rămas cu o singură sarcină, Mircea Rednic.
SC Dinamo 1948 SA a scăpat de cel mai aprig contestator din procesul de reorganizare judiciară. Este vorba de Diego Fabbrini, fost fotbalist al „câinilor”, creditor chirografar la masa credală a societății care a intrat în insolvență în vara anului 2021.
Dinamo, cale liberă spre ieșirea din reorganizarea judiciară. Fabbrini, principalul contestator, a pierdut și ultima cale importantă de atac
Modificarea planului de reorganizare, care a fost propusă de RTZ & Partners SPRL și aprobată, în septembrie anul trecut, de către judecătorul sindic, a dat drumul unui adevărat iureș al contestațiilor. Prin acest nou plan validat, după mai multe încercări, de instanță, creditorii chirografari au fost excluși de la retribuiri, astfel că SC Dinamo a scăpat de o sarcină de aproximativ 5 milioane de euro din valoarea creanțelor.
Cel mai înverșunat „chirografar” a fost Diego Fabbrini, cel care a lansat mai multe contestații pe care, însă, le-a pierdut pe linie atât la fond, cât și la Curtea de Apel. Ultima contestație importantă, care ar fi putut schimba ceva în procesul de reorganizare rămasă pe masa judecătorilor era cea împotriva tabelului definitiv actualizat în care părțile au așteptat, de mai mult timp, publicarea motivării și, în funcție de aceasta formularea apelului.
Acest lucru s-a întâmplat pe finalul lunii februarie, soluția a fost favorabilă administratorului judiciar al SC Dinamo, apoi, o perioadă lungă a fost așteptată publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență, care a avut loc tocmai pe 8 mai.
Conform Legii Insolvenței, exista un termen de 7 zile pentru ca avocatul lui Diego Fabbrini să formuleze apelul.
Chiar dacă reprezentantul lui Fabbrini a fost fervent în lupta cu RTZ, în mod ciudat, acest ultim demers pe care-l mai avea nu s-a întâmplat până la data de 16 mai, pragul în care este permisă formularea apelului, astfel că debitoarea Dinamo scapă și de această ultimă sarcină.
Mircea Rednic, ultimul prag. Pe 29 mai este așteptată pronunțarea. Fabbrini s-a adresat și ICCJ, însă este greu de crezut că instanța supremă ar putea schimba decizia de la fond și apel
În acest context, procesul cu Mircea Rednic rămâne ultimul agățat în șiragul de contestații care a urmat procesul de insolvență de la Dinamo. Fostul tehnician al „câinilor” solicită, în urma înlăturării sale de la echipă, plata a patru salarii compensatorii, 8000 euro lunar, 32.000 euro în total. În acest război de anduranță în instanță între „Puriu” și RTZ, conform ultimei actualizări, Tribunalul București urmează să pronunțe soluția la data 29 mai. Este vorba, însă, ținând cont de suma aflată în joc și de faptul că un eventual succes al antrenorului nu poate deschide și alte spețe, mai mult de o luptă a orgoliilor.
- 1 milion euro, cu aproximație, mai are de achitat debitoarea SC Dinamo pentru a ieși din insolvență. În această sumă sunt incluse și creanțele curente, plus onorariul administratorului judiciar
- 5,8 milioane lei, creanța APCH la categoria „Beneficiarilor unor cauze de preferință” urmează să fie achitată, conform înțelegerii dintre debitoare și creditor, după ieșirea din insolvență
- 4.053.618 lei este creanța curentă deținută de APCH care urmează a fi stinsă, precum cea de la categoria „Beneficiarilor unor cauze de preferință”, după ieșirea SC Dinamo din insolvență. Cel mai probabil acest lucru se va întâmpla prin aportul sumelor la majorarea de capital social
În cazul în care Fabbrini ar fi câștigat, lucrurile se puteau complica în cadrul reintegrării SC Dinamo 1948 SA în circuitul economic.
Tot pe 29 mai, Diego Fabbrini așteaptă și răspuns de la Curtea Constituțională într-o speță în care a formulat, ca ultimă cale, excepția de neconstituționalitate în procesul pe care l-a pierdut la fond și la apel. Șanse ca ICCJ să schimbe ceva în acest demers al fotbalistului sunt, practic, minime.