Gestul „reprobabil” al lui Vali Lazăr nu a fost uitat de conducerea lui Dinamo, care cere ca mijlocașul să fie pedepsit după „răfuiala” pe care a avut-o cu Ovidiu Burcă.
Invitat la ProSport Live, Vlad Iacob crede că un astfel de gest „nu are ce să caute în fotbal”.
În prima repriză a unui amical, fotbalistul celor de la Păulești a evoluat pe partea băncii de rezerve a „câinilor”, iar la un moment dat acesta a scos din jambieră două perechi de chiloți pe care le-a aruncat către dinamoviști: „Luați! Să-i dați lui Mister în cantonament!”, a fost mesajul mijlocașului.
„Eu consider că a fost un gest reprobabil, care nu are ce să caute în fotbal. Sper ca instituțiile abilitate, respectiv Comisia de Disciplină din cadrul FRF, să ia măsurile potrivite, conforme cu regulamentul. Este un gest care nu-i face cinste nici lui Vali Lazăr, dar nici fotbalului românesc”, a spus Vlad Iacob, la ProSport Live.
Foarte mare grevă a fost la Dinamo. Au întrebat și ei despre bani, de 2-3-4 săptămâni, cu activități pe zoom, cu toată lumea. Domnii din imagine au spus că se rezolvă, de Sărbători, de Crăciun, de Paște, se rezolvă.
Și când au venit băieții la antrenament, au întrebat și ei dacă vine cineva în fața lor să le explice. Și omul a plecat și apoi s-a dus pe la conducere, că nu poate să lucreze cu acei jucători. Asta e atitudine de mare-mare antrenor, părerea mea, un fel de Del Bosque în România”, a afirmat Vali Lazăr, despre antrenorul care încearcă să o ducă pe Dinamo în Superliga.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER