Dinamo – CFR 0-3! Criza „câinilor” continuă, iar play-off-ul este departe. Campioana s-a distrat în „Ștefan cel Mare”

Dinamo – CFR 0-3 (Păun 36, Culio pen. 50, Țucudean 84)

Echipele de start:

  • Dinamo: Penedo – Sorescu, M. Popescu, Katsikas, R. Grigore – Gomelt – Zenke    (Hanca 76), Ait Atmane, Nistor    (Montini 46) Salomao (Moldoveanu 70) – D. Popa    
  • Rezerve: Neicuțescu, Eșanu, Pesic, Hanca, Ciobotariu
  • CFR: Arlauskis – Manea, Vinicius, A. Mureșan, Camora – Djokovic    , Bordeianu    , Culio – Deac, Țucudean (Costache 90), Păun (Moutinho 76)
  • Rezerve: J. Fernandez, Lang, Peteleu, Ioniță, Tambe


Minutul 90+4 Finalul partidei! Dinamo suferă o nouă îngrângere umilitoare, după 4-1 cu Viitorul. 


Minutul 90 Hanca își încearcă și el șansa, dar Arlauskis e de neînvins în această seară. Dinamovistul a tras de la 25 de metri, din lovitură liberă, dar s-a lovit de portarul lituanian, care a respins în lateral. 


Minutul 84 GOOOOOOOOL CFR! Gol Țucudean. Fostul atacant al lui Dinamo își pedepsește fosta echipă printr-o execuție superbă. Culio a pasat pe poziție viitoare, Țucudean s-a sincronizat și a tras necruțător cu exteriorul sub bară pentru 3-0. 


Minutul 82 S-a mai dus o șansă pentru Dinamo. Daniel Popa a reluat peste poartă, cu capul, dintr-o centrare venită din corner. 


Minutul 77 Jocul lui Dinamo continuă să sufere, iar problemele sunt cu atât mai mari cu cât nici măcar mingile nu prind spațiul porții. Zenke a tras slab, iar Manea a respins de la patru metri din fața porții lui Penedo, în timp ce Sorescu a tras în peluză din marginea careului. 


Minutul 68 Campionii României au pus stăpânire pe joc. Controlează posesia, în timp ce Dinamo, surprinzător, stă în propria jumătate. Doar șutul lui Ait Atmane ne-a mai adus aminte că gazdele încă sunt prezente pe stadion. Mijlocașul dinamovist a tras cu latul, iar balonul deviat de Manea a fost respins de Arlauskis. 


Minutul 57 CFR s-a apărat eroic la o fază la care Dinamo a ratat incredibil. Popa a fost lăsat singur cu Arlauskis, iar portarul a respins până la Ait Atmane. Mijlocașul a reluat spre poartă, dar Vinicius a blocat mingea din drumul spre gol.


Minutul 55 Dinamo reacționează, dar trece din nou pe lângă gol. Zenke a tras din prima din marginea careului, iar mingea a fost deviată de un adversar în corner. Din păcate pentru „câini”, ieșirea lui Nistor pare că afectează jocul echipei. 


Minutul 50 GOOOOOOOL CFR! Culio execută perfect o lovitură de pedeapsă, iar scorul se face 2-0! Totuși, penalty-ul nu ar fi trebuit să aibă loc. Katsikas l-a faultat pe Țucudean în careu, dar în momentul pasei atacantul se afla în offside. 

Minutul 46 A început repriza secundă fără Nistor pe teren. În locul său a fost introdus Montini. 


Minutul 45+1 Finalul primei reprize.


Minutul 43 Dinamo e în derivă și nu dă semne că poate reveni la viață. Ex-dinamovistul George Țucudean a fost aproape să marcheze împotriva fostului club, dar Penedo a blocat eroic mingea trimisă cu capul din apropiere.


Minutul 36 GOOOOOOOL CFR! Defensiva lui Rednic și-a arătat încă o dată minusurile evidente, iar campionii României au deschis scorul. Păun a făcut ce a vrut pe partea stângă a terenului, a fost închis pe linia de fund, dar a ales să tragă la poartă. Mingea s-a strecurat pe lângă Penedo, care a anticipat greșit traiectoria balonului și a rămas înlemnit.


Minutul 34 Dinamo reacționează prin „torpila” lui Daniel Popa. Atacantul s-a întors cu fața spre poartă, undeva la 25 de poarta adversă, iar Arlauskis s-a întins spectaculos și a scos mingea în corner.


Minutul 28 Ce ocazie pentru CFR! Campionii au executat rapid o lovitură liberă prin Culio, Păun a pătruns în careu și a centrat în fața porții, dar Deac a încercat să împingă mingea în poartă cu piciorul stâng, în loc să încerce cu dreptul. 


Minutul 24 Defensiva lui Dinamo blochează în ultima clipă au atac al lui CFR. Deac a primit mingea în marginea careului, a întors până la Păun, a cărui șut a fost blocat în ultimul moment de Mihai Popescu. 


Minutul 21 „Câinii”, periculoși din nou. La un corner executat de pe partea dreaptă, Mihai Popescu s-a înălțat în careu, iar mingea a fost deviată în corner de un adversar. 


Minutul 14 Dinamo cere penalty, la o fază la care au acuzat un henț al lui Bordeianu. Marius Avram a lăsat jocul să continue, spre nemulțumirea gazdelor. 


Minutul 6 Ambele formații au inițiat primele atacuri, dar acestea au rămas nefinalizate. Zenke a centrat în primul om, deși avansase până aproape de careul advers, în timp ce CFR este precaută în startul partidei. 


Minutul 1 Start meci! Indiferent că în „Ștefan cel Mare” vin CFR, Astra sau Concordia Chiajna, oamenii nu se încghesuie pe stadion. În această seară, într-un meci cu campioana României, dinamoviștii au venit în număr foarte mic. 


CFR nu a pierdut niciun meci în campionat, în acest an, în deplasare având nouă victorii și șase remize. Dar, bilanțul dintre cele două rivale este echilibrat: 20 de victorii pentru Dinamo, 19 succese pentru CFR și 8 remize. Acum, ardelenii sunt clar favoriți, chiar dacă joacă pe terenul roș-albilor, ei fiind pe primul loc în clasament, 36 de puncte, iar „câinii” fiind pe locul 10, cu 18 puncte.

Principalul pericol pentru dinamoviști e George Țucudean, jucător lansat în fotbalul mare chiar de roș-albi, acesta reușind ca în cea mai recentă confruntare, de la data de 19 august 2018, să marcheze o dublă, CFR câștigând în fața bucureștenilor cu 3-1.

„Depinde și de mine și de ei ce vom face pentru că rămân meciuri din ce în ce mai puține și noi nu reușim să adunăm puncte. Ne dorim foarte mult ca mâine să câștigăm pentru moralul jucătorilor și poate și o revanșă pentru meciul de cupă, când am avut 2-0 și meciul în mână, dar poate se mai întoarce și norocul. Poate și de asta avem nevoie. E o șansă mare, jucăm cu echipa de pe primul loc, campioana României. Nu pot să spun însă că e cea mai bună echipă din România pentru că avem un campionat echilibrat. Prin rezultate, da. Și poate este și cea mai experimentată echipă ținând cont de vârsta jucătorilor.

Echipa și Țucudean sunt pericolele de la CFR. Țucudean este în formă acum și chiar mă bucur pentru el, pentru că a lucrat cu mine în străinătate și a fost o experiență bună pentru el. Tot timpul trebuie să ne luăm măsuri speciale pentru că greșelile cele mai mari au fost pe zona centrală. Au alt antrenor cu altă filozofie și Conceicao pune întotdeauna presiune pe adversar, e normal să ne îngrijorăm, dar dacă vom avea spații cred că și noi vom putea să îi surprindem”, a spus Rednic.

Conceicao, antrenorul lui CFR, a vorbit și el despre importanța meciului: „Dinamo ne poate pune multe probleme. Este adevărat că e o echipă care trece prin anumite probleme, însă eu sunt foarte interesat și preocupat de acest meci, pentru că problemele pe care ei le au pot da o motivație și o ambiție suplimentare jucătorilor. Trebuie să fim foarte preocupați de atitudinea noastră, de jocul pe care noi o să-l facem, pentru că vom întâlni o echipă cu jucători foarte buni, o echipă care cu siguranță își dorește să obțină un rezultat bun.

Vom trata partida cu respect și concentrare maxime pentru a câștiga. Dinamo este o echipă de tradiție în România, o echipă mare, care merită respect, din acest motiv jocul va fi unul foarte disputat, iar noi trebuie să evoluăm bine și să ne ridicăm la nivelul adversarului și al meciului. Suntem într-o crește de formă, cred în jucătorii mei, însă trebuie să fim foarte concentrați pentru a câștiga. Eu cred că Dinamo are încă șanse de a se califica în play-off, dar trebuie să-și rezolve problemele interne, pentru că lotul lor este unul de calitate, jucătorii lor pot evolua oriunde în campionatul României. În fotbal, lucrurile se pot schimba de la un meci la altul, sper să nu se schimbe decât după meciul cu noi”.

 

Publicat: 04 12. 2018, 21:57
Actualizat: 04 12. 2018, 21:58