Dinamo – CFR, episodul 2, în Cupa Ligii. „Ei vor dori revanșa, dar am arătat că putem să-i învingem”. Clujenii se bucură că Budescu nu joacă împotriva lor sâmbătă: „El și Alibec formează cel mai bun cuplu de atac din țară”
- Lucian Goian analizează meciurile CFR-ului cu Astra și Dinamo, echipe la care a evoluat.
- Fundașul se așteaptă ca dinamoviștii să pună presiune pe arbitraj, la meciul din Cupa Ligii.
- Clujenii se agață de absența lui Budescu, de la Astra și spun că pot învinge liderul.
La patru zile după ce au învins Dinamo în „Ștefan cel Mare”, clujenii de la CFR au aflat că vor întâlni tot echipa lui Rednic în sferturile Cupei Ligii. „Ne doream mai facil dar am demonstrat și în campionat că îi putem învinge și o putem face și în Cupa Ligii”, spune Lucian Goian, fost jucător la Dinamo între 2004 și 2006 și din 2007 până în 2010.
„Va fi mai greu ca în campionat”
Actualul fundaș al CFR-ului se așteaptă ca meciul din Cupa Ligii să fie tot unul tensionat, mai ales după ce în campionat dinamoviștii au avut 3 eliminați. Goian nu crede că arbitrul acestei partide va fi influențat de presiunea pe care dinamoviștii o vor pune pe el. „Cu siguranță va fi mai greu acum, pentru că în campionat Dinamo a avut acele eliminări. Mai mult, ei își vor dori revanșa, cu siguranță. Eu sunt de părere că am fost peste ei și când s-a jucat în „11 contra 11″. Probabil va fi presiune, dar avem arbitrii care pot face față presiunii”, a spus Goian.
Neînvinși de vreo echipă din primele 5 clasate, clujenii se gândesc la trofeul Cupei Ligii. CFR n-a mai pus mâna pe un trofeu din 2012. „Cu siguranță ne gândim la trofeu. Am arătat că ne putem bate cu oricine”, este de părere Goian.
„Budescu e esențial pentru Astra. Echipa pierde mult când nu joacă”
CFR – Astra este derby-ul etapei a 11-a, iar clujenii se bazează pe seria invincibilă de pe teren propriu. CFR este singura echipă care nu a cedat nici un punct pe propriul teren, în acest sezon. Goian crede că Astra e cea mai în formă echipă din Liga I. „Nu întâmplător Astra e pe primul lot. Au un lot bun și un antrenor bun, dar noi acasă nu am pierdut puncte. Putem învinge orice echipă, dar trebuie să rămânem modești”, consider fundașul care a jucat și la Astra în sezonul 2010 – 2011. Absența lui Budescu e motiv de bucurie pentru jucătorii ardelenilor. Goian crede că Astra pierde mult din forța ofensivă fără golgheterul ei. „Budescu e un jucător essential pentru Asta. L-am avut coleg și știu ce poate. Astra pierde mult când el nu joacă. Cred că Budescu – Alibec e cel mai bun cuplu de atac din Liga I”, este de părere Lucian Goian.
84 de partide a jucat Lucian Goian în tricoul lui Dinamo
41 de meciuri în Liga I are bifate Goian pentru Astra Giurgiu
Articol scris de Vlad MĂ‚CICĂ‚ȘAN