Probleme pentru Pablo Cortacero! Dinamo a pierdut două procese și e bună de plată! Ce sumă trebuie să scoată spaniolul din buzunar
Pablo Cortacero, noul investitor de la Dinamo, este nevoit să achite 35.000 de euro, după ce clubul din „Ștefan cel Mare” a pierdut procesele cu mijlocașul Dan Nistor și antrenorul Adrian Mihalcea.
Dan Nistor, transferat la Universitatea Craiova, și antrenorul Adrian Mihalcea, înlocuit cu Gigi Mulțescu, au plecat neplătiți de la Dinamo, motiv pentru care au depus memorii pentru a-și recupera salariile restante de la Dinamo.
Dinamo, datorii la Dan Nistor și Adrian Mihalcea
Cei doi au câștigat litigiile și au de încasat împreună 35.000 de euro din partea clubului Dinamo, informează GSP.
Fotbalistul în vârstă de 32 de ani trebuie să primească de la Dinamo nu mai puțin de 25.000 de euro, în timp ce fostul antrenor, Adrian Mihalcea, așteaptă suma de 10.000 de euro.
În cazul în care Dinamo nu va achita aceste datorii către cei doi, echipa din „Ștefan cel Mare” riscă anumite sancțiuni, cum ar fi depunctarea și chiar excluderea din competiții.
Dinamo l-a vândut pe Dan Nistor la Universitatea Craiova, în luna ianuarie a acestui an, în schimbul sumei de 260 de mii de euro.
Dinamo se judecă și cu Florin Prunea
Un alt proces care ar putea avea aceeași finalitate este cel cu Florin Prunea, fostul președinte al lui Dinamo.
Pe lângă datoriile la Dan Nistor și Adrian Mihalcea, Dinamo trebuie să îi plătească lui Florin Prunea suma de 30.000 de euro.
Dinamo îi datorează lui Florin Prunea șase salarii a câte 5.000 de euro.
Borja Valle, salariu uriaș la Dinamo
Borja Valle, mijlocașul în vârstă de 28 de ani transferat în această toamă la Dinamo, are un salariu lunar de nu mai puțin de 33 de mii de euro, așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, în urmă cu o zi.
Noii investitori spanioli din „Ștefan cel Mare” vor să pună capăt imaginii de club cu jucători de valoare scăzută și salarii mici și au devenit activi pe piața transferurilor. Aceștia nu se zgârcesc deloc și l-au impresionat pe Giovanni Becali din acest punct de vedere.
În această perioadă de mercato, Dinamo a transferat șase jucători: Adam Nemec, Janusz Gol, Vlad Achim, Ismael Lopez, Borja Valle și Alexander Gonzalez.