Dinamo a pus în vânzare abonamentele pentru acest sezon! Cât costă accesul la meciurile „câinilor”
Cu numai o zi înaintea meciului din deplasare cu Chindia Târgoviște, Dinamo a anunțat că a pus în vânzare abonamentele valabile pentru sezonul 2021-2022.
Suporterii din programul „Doar Dinamo București” (DDB) au anunțat că fanii pot de acum să își achiziționeze abonamente la partidele pe care favoriții lor le vor disputa pe teren propriu. La primele două meciuri jucate acasă în acest sezon, cu FC Voluntari și Academica Clinceni, accesul s-a făcut exclusiv pe bază de bilete.
Înainte de începerea sezonului, reprezentanții DDB au susținut că nu pot să scoată la vânzare abonamente din cauza situației incerte provocate de pandemia de Covid-19, dar lucrurile par acum să se fi așezat.
Cât costă accesul la meciurile lui Dinamo. S-au pus în vânzare abonamentele
DDB a anunțat că abonamentele puse în vânzare vor asigura accesul spectatorilor la toate meciurile de pe teren propriu atât în Liga 1, cât și în Cupa României.
De asemenea, acționarii clubului au precizat că spectatorii vor putea intra atât la jocurile de pe „Ștefan cel Mare”, cât și la cele de pe Arena Națională, semn că este posibil să îi vedem pe elevii lui Dario Bonetti jucând și pe cel mai mare stadion al țării în unele meciuri.
- Peluza Sud: 300 de lei
- Peluza PCH: 300 de lei
- Tribuna 2 lateral: 500 de lei
- Tribuna 2 central: 700 de lei
- Tribuna 1A: 700 de lei
- Tribuna 0 VIP: 900 de lei
- Lojă: 6.000 de lei
Conducerea DDB a anunțat că abonamentele pot fi deja achiziționate prin platforma bilete.ro, dar că vor fi scoase la vânzare și la casele de tichete de la Stadionul Dinamo.