Dinamo, decimată de accidentări înaintea partidei cu CFR Cluj. „Nu va fi ușor!” Câți jucători s-au „rupt”
Flavius Stoican (45 de ani) a dezvăluit că Dinamo este decimată de accidentări înaintea partidei cu CFR Cluj.
Dinamo joacă pe terenul lui CFR Cluj în ultima etapă din sezonul regulat al Ligii 1, duminică, ora 17.30, însă „câinii” nu vor avea o misiune ușoară în Gruia.
Flavius Stoican a susținut o conferință de presă înaintea meciului cu CFR Cluj, iar antrenorul formației din „Ștefan cel Mare” a dezvăluit că are mari probleme din cauza accidentărilor.
Dinamo, decimată de accidentări înaintea partidei cu CFR Cluj
Antrenorul „câinilor” susține că are nu mai puțin de 12 jucători indisponibili pentru duelul de pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”.
„Nu va fi ușor, dar prin atitudine, determinare vom face un meci bun Sunt multe probleme de lot, avem o echipă întreagă, dar cei care au jucat mai puțin trebuie să arate că merită oricând să îmbrace tricoul de titular.
Cristiano, Mihaiu, Mirko Ivanovski, Matei, Ivanov, Patriche, Răuță, Jovanovic, Rici Grigore, Rodriguez, care nu are drept de joc, Azankpo și cel mai rău dintre toți, Tomozei”, a spus Flavius Stoican, la conferința de presă susținută înaintea meciului cu CFR Cluj.
Flavius Stoican, despre motivul care a dus la accidentările jucătorilor săi
Flavius Stoican a fost întrebat în legătură cu motivul pentru care jucătorii de la Dinamo și recunoaște că nu știe de ce dinamoviștii cad pe capete. Mai mult, antrenorul „câinilor” a dezvăluit și ce discuție a purtat cu Alexandru Răuță, unul dintre cei mai importanți jucători din lotul echipei din „Ștefan cel Mare”.
„Vorbeam, odată, cu Alex Răuță și-mi spunea că cine intră în poarta lui Dinamo parcă își pierde din calități. Cine e înalt, parcă e mai scund, cine e slab, parcă e mai gras, cine are viteză, parcă nu mai are, cine are noroc, parcă are ghinion.
Nu-mi dau seama de unde au apărut aceste accidentări,. Rici Grigore, entorsă la gleznă, Jovanovic, la spate, Ivanov, la genunchi. Plus că meciul cu Rapid a lăsat urme adânci. Rămâne ca cei care vor intra să facă un meci mare”, a mai spus Flavius Stoican.