Dinamo este de neoprit pe piața transferurilor și a dat a super lovitură după ce a împrumutat un jucător care a evoluat alături de Leo Messi la Barcelona

Dinamo se întărește serios înaintea meciului cu Botoșani, iar Cosmin Contra, care nu concepe să rateze play-off-ul în acest sezon, se va mai baza pe un jucător spaniol în Liga 1 și în Cupa României: Juan Camara.

Fotbalistul trecut pe la Barcelona vine la Dinamo sub formă de împrumutat. Camara a jucat alături de marele Leo Messi, într-un meci din grupele Ligii Campionilor.

Dinamo a mai dat lovitură și a împrumutat un fost jucător al Barcelonei

În vârstă de 26 de ani, Juan Camara este un mijlocaș ofensiv format de Villarreal. În 2014, Camara a fost considerat o mare speranță, ajungând în curtea Barcelonei.

Pe Camp Nou, Camara a jucat însă doar 16 minute. N-a făcut-o în La Liga, ci într-un meci din grupele Ligii Campionilor cu Bayer Leverkusen din 2015. Partida s-a încheiat la egalitate, scor 1-1. Atunci, Luis Enrique l-a introdus pe fotbalistul spaniol în minutul 74, în locul lui Jordi Alba. Astfel, timp de un sfert de oră, Camara a jucat alături de Leo Messi, integralist în această partidă, în care de altfel a și marcat golul Barcelonei.

Catalanii l-au împrumutat apoi pe Camara la Girona și Reus, pentru ca în 2018 fotbalistul să ajungă în Polonia, la Miedz Legnica.

Camara a fost luat anul trecut de Jagiellonia Bialystok, iar pe 29 august a fost titular în victoria surprinzătoare cu Legia Varșovia, scor 2-1.

Ultimul transfer oficial anunțat de Dinamo este Borja Valle Balonga.

„Borja Valle Balonga, născut pe 9 iulie 1992, va sosi la București pentru a efectua vizita medicală și pentru a semna un contract cu clubul nostru, a declarat directorul sportiv al roș-albilor”, a fost mesajul dinamoviștilor, pe Facebook.

Borja Valle Balonga este cotat la 800.000 de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt. Ultima oară, mijlocașul a evoluat la Deportivo La Coruna.

În această vară, Dinamo a mai adus încă cinci jucători: Adam Nemec, Janusz Gol, Vlad Achim, Isma Lopez și Alexander Gonzalez.

Publicat: 05 09. 2020, 02:23
Actualizat: 05 09. 2020, 02:29