Dinamo fierbe! Fanii sunt furioși după ce au aflat că Dan Nistor pleacă la Craiova. Dau vina pe conducere și cer acțiuni urgente

Suporterii din „Peluza Cătălin Hâldan” au reacționat pe Facebook după vestea că au rămas fără căpitan. Dan Nistor nu a mai vrut să rămână la Dinamo, deși i s-a propus o mărire consistentă de salariu.

Fanii sunt convinși că cei din conducere sunt vinovați de această plecare. Au condamnat clubul și indirect pe secretarul Bogdan Bălănescu făcând o paralelă cu plecarea lui Mircea Rednic.

„De-asta avem nevoie de mai multe voturi în Consiliul de Administrație al FC Dinamo. Decizii de felul acesta nu ar trebui luate fără să se țină cont de părerea suporterilor. Asta se întâmplă când cineva taie și spânzură la Dinamo fără să țină cont nici măcar de părerea antrenorului.

Așa cum s-a întâmplat și cu demiterea lui Rednic peste noapte, pentru că nu ne-a dus în play-off. Acum când suntem tot în playout, plătește cineva cu postul? Eventual cel care l-a săpat și pe Rednic. Sau vor plăti doar cei care îl încurcă pe băiatul din cabinetul 2, de lângă biroul lui Negoiță, în drumul lui către atotputernicie și către distrugerea clubului.

Poate vom înțelege în ceasul al 12-lea că singura soluție este intrarea suporterilor în acționariat. Mulți dintre voi au înțeles și s-au alăturat Proiectului Socios. Alții au înțeles pe dos și nu au altă preocupare decât să le pună bețe-n roate celor care vor să facă ceva și să arunce cu noroi în Peluza care a ținut Dinamo în viață în ultimii ani”.

ProSport a anunțat în exclusivitate plecarea lui Dan Nistor de la Dinamo. Universitatea Craiova plătește 300.000 de euro pentru acest transfer. Salariul jucătorului va fi puțin mai mare ca la Dinamo, iar contractul se se semnează luni.

Florin Prunea a reacționat violent după ce a aflat de transferul lui Nistor. Spune că nu știa nimic și că suma de transfer este mult prea mică.

Publicat: 03 01. 2020, 20:26
Actualizat: 03 01. 2020, 20:26