Dinamo, în luneta FRF. Acord cu Adminsitrația de monitorizare. „Câinii” riscă o nouă interdicție la transferuri din cauză că nu au respectat pragul de rentabilitate și au înregistrat deficit financiar. Rezolvarea? Un milion de euro până la toamnă! |EXCLUSIV
Dinamo a fost, la finalul lunii iunie, sub o nouă amenințare cu interdicția la transferuri. De data asta a fost vorba de o notificare din partea Federației Române de Fotbal. Motivul? A fost încălcat pragul de rentabilitate. Șefii au semnat un acord cu reprezentanții de la Casa Fotbalului și, pentru a evita sancțiunea, până în luna septembrie acționarii ar trebui să acopere un deficit de aproximativ cinci milioane de lei.
Dinamo, în luneta FRF. Acord cu Adminsitrația de monitorizare. „Câinii” riscă o nouă interdicție la transferuri din cauză că nu au respectat pragul de rentabilitate și au înregistrat deficit financiar. Rezolvarea? Un milion de euro până la toamnă! |EXCLUSIV
Dinamo a revenit în Superliga, însă, în continuare, datoriile strânse în trecut dau mari bătăi de cap. Clubul a obținut licența pentru participarea în primul eșalon, apoi a fost rezolvată problema interdicției la transferuri pe care a dictat-o FIFA în cazul a cinci jucători: Adam Nemec, Janusz Gol, Raul Albentosa și Joseph Akpala.
În acest moment există și alte sume care trebuie achitate în această vară, iar noua amânare a judecătorului sindic în cazul planului de reorganizare modificat propus de administratorul judiciar complică și mai mult lucrurile.
1.994.836 lei trebuie plătiți, până la finalul lunii iulie, conform planului de reorganizare funcțional
Astfel, conform planului actual în rigoarea căruia funcționează SC Dinamo 1948 SA, mai precis bornelor de plăți stipulate în trimestrul 7 (perioada mai- iulie), trebuie achitată, până la finalul acestei luni, suma de 1.994.836 lei.
- 1.420.000 lei trebuie achitați, conform planului de reorganizare funcțional, în trimestrul 7 de plăți, perioada mai – iulie, către creditorii garanțați
- 310.000 lei trebuie achitați, conform planului de reorganizare funcțional, în trimestrul 7 de plăți, perioada mai – iulie, către creditorii salariați
- 263.000 lei trebuie achitați, conform planului de reorganizare funcțional, în trimestrul 7 de plăți, perioada mai – iulie, către creditorii bugetari
Departamentul de monitorizare din cadrul FRF a stabilit că Dinamo a înregistrat un deficit financiar total care se încadrează peste limita abaterii acceptabile
La finalul lunii iunie, o altă veste proastă le-a fost transmisă dinamoviștilor. De data asta din partea Federației Române de Fotbal, mai precis de către „Administrația de monitorizare” din cadrul FRF. Astfel, clubul cu sediul social în șoseaua Ștefan cel Mare nu a respectat pragul de rentabilitate și a înregistrat un deficit financiar total care se încadrează peste limita abaterii acceptabile.
În aceste condiții, regulamentul poate ajunge până la o sancțiune dură, este vorba de interzicerea legitimării jucătorilor până la următoarea evaluare la care se constată îndeplinirea cerinței!
Totuși, „câinii” au scăpat de o nouă interdicție de acest fel după ce au încheiat un acord cu federalii (Administrația de monitorizare) care prevede anumite limitări ale cheltuielilor, cum ar fi bugetul salarial și cel destinat transferurilor.
Însă, cel mai important, până la finalul lunii septembrie, deficitul trebuie acoperit printr-un aport de majorare a capitalului social din partea acționarilor. Este vorba de o sumă între 4 și 5 milioane de lei până la data menționată și aproximativ 12 milioane lei până în primăvara anului viitor, finalul lunii martie.
ProSport a luat legătura cu Dan Gătăianțu, directorul financiar al celor de la Red&White și acționar în cadrul societății care deține pachetul majoritar de la SC Dinamo 1948 SA cu o cotă de 3,4%. CFO-ul de la R&W este unul dintre cei care au discutat cu reprezentanții FRF pentru obținerea acordului care i-a permis lui Dinamo să rezolve, temporar, această situație de criză.
E adevărat. Aici este vorba de disciplina financiară a clubului și discutăm de anii trecuți, cred că perioada de observare era din 2020 până în 2022, clubul nu a întreprins anumiți indicatori ce mie îmi par destul de naturali având în vedere situația în jurul procedurii de reorganizare. Împreună cu colegii din clubul de fotbal Dinamo am reușit să ajungem la un acord cu FRF, care prevede anumite puncte pe care noi le-am agreat cu FRF-ul și, în condițiile acestea, suntem în poziția în care putem să ne desfășurăm activitatea într-un mod normal și sănătos. E tot ce pot să vă spun. Despre majorarea de capital social nu o să pot să declar nimic. Acordul cu FRF este foarte bun pentru Dinamo și sunt acolo câteva puncte care trebuie să fie respectate de club în următoarea perioadă de timp. Dacă nu mă înșel, la finalul lunii septembrie, se face o reevaluare, în care FRF se asigură dacă lucrurile sunt în ordine, așa cum au fost discutate ”, a transmis Dan Gătăianțu pentru ProSport.
Red&White nu poate face majorare de capital social decât dacă-i achită lui Dorin Șerdean toată suma în schimbul acțiunilor
Din câte se pare, situația condamnă șefii la o majorare de capital social, însă aici există o altă problemă. De fapt o altă cheltuială. Este vorba de o clauză pe care Red&White a semnat-o cu Dorin Șerdean, reprezentantul formei Lotus Perfect Solutions în momentul în care a preluat pachetul majoritar de acțiuni din cadrul SC Dinamo 1948 SA. Astfel, până în momentul în care R&W nu va achita toată suma în schimbul acțiunilor, 500.000 euro, orice hotărâre a Adunării Generale a Acționarilor privind majorarea de capital social în cadrul societății este considerată nulă.
- 200.000 euro a achitat, până în prezent, Red&White în schimbul acțiunilor preluate de la Dorin Șerdean. 125.000 euro la semnarea actelor, plus o primă tranșă, la finalul lunii iunie, în valoare de 75.000 euro.