Dinamo merge din rău în mai rău! Jucătorii străini, aduși pe contracte imense, nu mai au răbdare și sunt gata să deschidă procese direct la FIFA.
Fotbaliștii nu se mai gândesc la redresarea situației din clasament, apăsați de problemele financiare. Aceștia vor să rupă cât mai repede contractele cu Dinamo și nu mai au încredere în Pablo Cortacero.
Conducerea lui Dinamo primește astfel încă o lovitură dură, sâmbătă fiind programată restanța cu cei de la Astra. De curând, Federația Română de Fotbal a amenințat clubul cu depunctarea, dacă datoriile nu se sting până pe 30 noiembrie.
Duminică, 15 noiembrie, se împlinesc două luni de neplată a salariilor, iar situația devine una teribil de grea în „Ștefan cel Mare”, dovadă că ultrașii din Peluza Cătălin Hîldan au lansat un apel disperat.
Spre deosebire de fotbaliștii români, străinii pot să rupă unilateral contractele și să pornească litigii direct la FIFA. Vestea este una șoc pentru conducerea lui Dinamo, în condițiile în care unii dintre jucătorii aduși din Spania au și salarii de 30.000 de euro pe lună.
În acest moment, Dinamo trebuie să plătească salarii de jumătate de milion de euro pe lună, în condițiile în care echipa riscă să joace iar în play-out, cu fotbaliști bine cotați pentru Liga 1, precum Borja Valle, Aleix Garcia sau Juan Camara.
ProSport a fost prima publicație din România care a scris despre neregulile de la Dinamo, dar și despre faptul că Pablo Cortacero a dispărut din viața clubului mai ales după ce fondul de investiții care i-a promis susținere financiară s-a retras din proiect.
Dumitru Dragomir: „Oameni buni, dacă Dinamo cade, s-a terminat că nu are palmares, nu are nimic. S-a desființat definitiv și irevocabil. Măcar să rămână în Liga 2 și să o ia de la început. Situația de la Dinamo este dezastruoasă pentru că au făcut niște contracte la jucători fără valoare, cine a făcut asta nu s-a priceput”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER