Dinamo, prima reacție după ce Magaye Gueye ar fi fost depistat dopat cu cocaină: „Am preocupări mult mai importante!” Ce spune Gigi Mulțescu | EXCLUSIV

Atacantul Magaye Gueye (30 de ani) ar fi fost prins dopat în urma controlului efectuat la derby-ul dintre Dinamo și FCSB, din optimile Cupei României, câștigat de „câini” cu 1-0. Gigi Mulțescu a reacționat pentru ProSport și a spus că are probleme mult mai importante decât situația atacantului.

Suporterii lui Dinamo au cerut vehement un control anti-doping înaintea meciului din campionat cu FCSB, acuzând că jucătorii lui Toni Petrea sunt stimulați pe căi neregulamentare și de aceea au evoluții bune în acest sezon al Ligii 1. Controlul a venit, în cele din urmă, după întâlnirea din Cupa României.

Imediat după ce vestea că Magaye Gueye ar fi fost prins dopat cu cocaină, Mihai Stoica a reacționat pe contul de facebook.

Dinamo, prima reacție după ce Magaye Gueye ar fi fost depistat dopat cu cocaină! Gigi Mulțescu: „Am preocupări mult mai importante!”

Gigi Mulțescu a reacționat pentru ProSport, după vestea că Magaye Gueye ar fi fost depistat dopat. Antrenorul spune că are probleme mult mai importante la Dinamo, decât situația atacantului.

„Nu mă interesează Magaye, am preocupări mult mai importante la Dinamo”, a declarat Gigi Mulțescu pentru ProSport.

Dinamo a primit notificare din partea Agenției Naționale Anti Doping, cu privire la situația lui Magaye Gueye, informează GSP. De asemenea, Federația Română de Fotbal, Liga Profesionistă de Fotbal și Comitetul Olimpic și Sportiv Român au fost înștiințate.

Magaye Gueye nu e la primul scandal la Dinamo!

În urmă cu aproximativ două luni, ProSport a prezentat în exclusivitate imaginile cu Magaye Gueye petrecând în jacuzzi cu două femei, alcool și înjurături la adresa clubului Dinamo.

„Nu sunt plătit de Dinamo și mă doare în p…a de ei, ai văzut? Ai văzut, ai văzut negro…Astea două sunt curvele mele, ai văzut? Îmi bag p…a! Așa este frate, așa joc eu fotbal! Înțelegi?”, spunea Magaye Gueye, în filmarea respectivă.

Publicat: 09 03. 2021, 19:16
Actualizat: 09 03. 2021, 19:24