Dinamo primește o mână de ajutor de unde se aștepta mai puțin, înaintea sezonului de Liga 2: „Ne-a asigurat de tot sprijinul! Lucrurile vor intra în normalitate”

La mai puțin de două săptămâni înaintea startului noului sezon de Liga 2, lucrurile par să intre pe un făgaș normal la Dinamo.

După numirea unui administrator special, în persoana lui Vlad Iacob, dar și a unui antrenor principal, post pe care a fost adus Ovidiu Burcă, cel care a promovat-o pe CSM Slatina din Liga a III-a în stagiunea trecută, „câinii” au primit și susținerea lui Ionuț Negoiță.

Fostul patron din „Ștefan cel Mare” le-a permis accesul jucătorilor și staff-ului tehnic de la Dinamo în clădirea renovată de la Săftica, după ce un adevărat scandal a izbucnit la începutul acestei luni, când Negoiță a decis să îi dea afară din imobil.

Dinamo primește o mână de ajutor de unde se aștepta mai puțin, înaintea sezonului de Liga 2: „Ne-a asigurat de tot sprijinul! Lucrurile vor intra în normalitate”

În cadrul conferinței de prezentare a lui Ovidiu Burcă la Dinamo, în funcția de antrenor principal, atât fostul fotbalist, cât și Vlad Iacob, au dat asigurări că au ajuns la o înțelegere cu Ionuț Negoiță, care va susține Dinamo cu tot ceea ce îi va sta în putință.

„Lotul trebuie să fie reformat, restructurat, ăsta este un lucru clar. Apoi, condițiile de pregătire trebuie să fie la cel mai înalt nivel. Fără aceste două lucruri, oricât de iscusit ar fi un antrenor, nu are nicio șansă. Chiar și ieri Vlad a discutat cu domnul Negoiță, ne-a asigurat de tot ajutorul dumnealui, de tot sprijinul. Cred că de luni lucrurile vor intra într-o normalitate cu privire la baza de pregătire de la Săftica”, a declarat Ovidiu Burcă, noul antrenor al lui Dinamo.

„Domnul Negoiță a fost un investitor și un partener pentru clubul Dinamo pentru o perioadă bună. Domnul Negoiță înțelege situația grea în care clubul se află și își dorește să ajute. Așteptările domnului Negoiță au fost rezonabile și îi mulțumim pentru asta”, a adăugat și Vlad Iacob, noul oficial al clubului.

Dinamo va debuta în noul sezon al Ligii a 2-a pe data de 6 august, în deplasare, împotriva celor de la Progresul Spartac.

Publicat: 21 07. 2022, 17:45