Dinamo este într-o situație tot mai grea, a pierdut și cu FC Argeș, scor 1-2, iar Ion Marin chiar se teme că echipa care tocmai a fost preluată de Gigi Mulțescu ar putea să retrogradeze din Liga 1.
Fostul antrenor al lui Dinamo nu i-a iertat pe jucători și crede că echipa n-are un conducător adevărat, capabil să-i motiveze pe fotbaliști și să gestioneze această situație teribil de grea. „Nu am avut timp să facem scouting bun. Nu am putut să ne informăm prea mult despre jucătorii aduşi. Şi era şi problema bugetului. Nu puteai da nici salarii de la 10-15.000 de euro”, a afirmat Mario Nicolae, conform GSP.
Dinamo se află pe locul 14 din Liga 1, cu 27 de puncte obținute după tot atâtea meciuri jucate.
Pablo Cortacero amenință că se întoarce să dea totul peste cap, iar fanii „DDB” fac eforturi să adune banii necesari stingerii datoriilor aferente licențierii, iar Ion Marin nu mai înțelege cine conduce cu adevărat clubul din „Ștefan cel Mare”.
„Dinamo n-are un conducător, structura acestui club este inexistentă! Chiar mă tem de retrogradare! Din punct de vedere organizatoric, clubul este la pământ! Au rămas fanii din DDB și domnul Eftimescu să gestioneze această perioadă grea. Dinamo n-a fost niciodată în situația asta”, a spus Ion Marin, pentru ProSport.
Atmosfera din vestiar suferă, mai ales după ce anumiți jucători au adunat frustrări din cauza faptului că unii colegi au fost impuși în primul „11” de către cei din conducere, iar Ion Marin crede că fotbaliștii se gândesc deja la ce cluburi vor juca, după despărțirea de Dinamo.
„Jucătorii au carențe foarte mari din punct de vedere fizic. De vină sunt toți de acolo pentru asta. În plus, jucătorilor ar trebui să le pese mai mult de ceea ce se întâmplă la Dinamo, e vorba și de imaginea lor. Ei se gândesc deja că vor pleca dacă echipa retrogradează, dar alte formații ar lua jucători deja înfrânți, care au contribuit la un dezastru. Sper ca revenirea lui Mulțescu să fie de bun augur, să-i mobilizeze pe jucători, să dea totul pe teren, dar situația de la Dinamo este teribil de grea și de complicată”, a mai afirmat fostul antrenor al lui Dinamo, pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER