Dinamo recurge la ajutorul divin pentru a ieși din criză! „Câinii” au chemat preotul înaintea lui Mircea Rednic

Procesiunea primirii Sfintei Lumini de catre Preafericitul Parinte Patriarh Daniel (C), la Catedrala Patriarhala din Bucuresti, sambata, 1 mai 2021. Sfanta Lumina a fost adusa de la Ierusalim, sambata, cu o aeronava speciala, de catre parintele arhimandrit Teofil Anastasoaie, Superiorul Asezamintelor Patriarhiei Romane la Locurile Sfinte. EDUARD VINATORU / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 6 poze

Cei de la Dinamo sunt dispuși să recurgă la orice fel de măsuri pentru a-și ajuta echipa să revină la un nivel decent în Liga 1.

Cele 7 înfrângeri consecutive ale formației alb-roșii, alături de cele 6 puncte cumulate în primele 10 etape de campionat, i-au determinat pe fanii echipei să apeleze la serviciile religioase ale unui preot pentru a-și reveni din impasul sportiv în care se află.

Astfel, după noul acord dintre Mircea Rednic și Dinamo, formația din Ștefan cel Mare încearcă să-și ajute atât echipa cât și noul antrenor printr-un apel la Divinitate, în contextul unei perioade nefericite în campionat, după o serie de eșecuri și rezultate dezastruoase, precum 0-5 cu Universitatea Craiova și 0-6 împotriva celor de la FCSB.

 Revenirea lui Mircea Rednic la Dinamo, umbrită de chemarea unui preot la vestiarele clubului

Inclusiv directorul executiv al clubului Dinamo, Iuliu Mureșan, s-a declarat uimit de măsura luată în cadrul formației sale: „ Nu știu cine l-a chemat. Nu știu cine a făcut asta. Eu sunt la sediul clubului. Dar, așa cum se spune, să fie primit. Doamne, ajută! Eu nu m-am gândit la asta, dar să sperăm că gestul ajută. Rău nu poate face”, a declarat Iuliu Mureșan, la ProX.

Deși pare tipul de măsură la care alți conducători ai cluburilor din Liga 1 ar putea fi predispuși să apeleze, curios este faptul că Dinamo a mai recurs și cu alte ocazii la sfera religioasă pentru a-și putea rezolva problemele interne. Astfel, în luna aprilie a acestui an, cei de la Dinamo au apelat tot la un preot, scopul fiind atunci salvarea de la retrogradare în ediția precedentă de campionat, obiectiv ce a fost atins în cele din urmă.

Și meciul dintre Dinamo și FCSB din sezonul 2007/2008 a produs o situație similară, relatată de Andrei Mărgăritescu (41 de ani) ce evolua atunci pentru Dinamo, când patronul echipei, Cristi Borcea, a adus un preot pentru a oficia o slujbă, pe fondul zvonurilor cu privire la onestitatea unor jucător și a acuzelor că aceștia au luat bani de la alte echipe: „ Preotul citea și Cristi ne spunea «Dacă puneți mâna pe bani să faceți, să pățiți. Dacă puneți vreunul mâna pe bani…» [… ] A fost meciul cu cea mai mare presiune pentru că se făcuseră atâtea speculații, că luăm bani, ne bănuiam între noi, exista posibilitatea să greșești neintenționat și să fii acuzat că ai vândut meciul, să ți se pună eticheta asta.” a spus Andrei Mărgăritescu.

 

Publicat: 30 09. 2021, 14:05
Actualizat: 30 09. 2021, 14:33