Dinamo se revoltă împotriva celor de la LPF, care au decis ca meciul cu Sepsi Sfântu Gheorghe, programat sâmbătă seară, să se joace la o oră târzie, 21:00, deși țintarul etapei ar fi permis disputarea partidei în condiții mai suportabile. Meciul dintre Dinamo și Sepsi s-a jucat pe un frig extrem, iar terenul de joc a fost înghețat în ciuda eforturilor celor de la DDB, de a asigura cele mai bune condiții de joc.
Dinamo a reușit doar o remiză, 0-0, cu Sepsi Sfântu Gheorghe, iar misiunea „câinilor” de a ajunge în play-off devine din ce în ce mai grea. Elevii lui Jerry Gane au acuzat condițiile de joc la finalul partidei. Mai mult, roș-albii l-au pierdut și pe Adam Nemec, care a suferit o microruptură musculară din cauza terenului.
La București a fost extrem de frig, iar terenul de joc a fost înghețat, în ciuda eforturilor celor de la DDB de a asigura cele mai bune condiții. Arena din „Ștefan cel Mare” chiar a oferit imagini greu de regăsit în fotbalul profesionist. Nocturna a fost stinsă înaintea partidei, pentru a putea fi pornită instalația de încălzire a gazonului.
Mario Nicolae spune că nu se poate juca fotbal în acest context și critică modul în care LPF a hotărât programarea meciului, deși era cunoscută prognoza meteo la ora partidei.
„Este inadmisibil ca la o temperatură resimțită de minus 9 grade C, la ora 21, în luna februarie, să fie programat un meci de fotbal! Așa ne pasă de sănătatea jucătorilor?
DDB a făcut și de această dată eforturi să asigure încălzirea terenului din Ștefan cel Mare, dar la asemenea condiții meteo ar fi fost nevoie de tunuri de căldură. Întrebați-i pe jucători cum e să joci cu o minge înghețată. Ce să facem? Să încălzim mingea cu Bengay?
Rezolvarea este simplă. Să se facă alte programări cât este acest frig incredibil. Ieri s-a jucat doar CHINDIA – UTA de la ora 14.30, iar după terminarea jocului, până la ora 21.00, nu a mai fost programată o altă întâlnire. De ce?”, a declarat pentru ProSport managerul sportiv al lui Dinamo, Mario Nicolae.
Nu doar Dinamo s-a plâns de ora de start a partidei. „Se știa foarte bine că vor veni câteva zile de frig. Programarea meciului e cel puțin nefericită la ora 21:00. În primul rând vizavi de respectul față de jucători. E clar că vor fi multe grade cu minus, la fel de clar e că jucătorii vor suferi din toate punctele de vedere”, a declarat Leo Grozavu înaintea meciului din Ștefan cel Mare.
Antrenorul celor de la Sepsi tocmai s-a vindecat după ce a fost infectat cu noul coronavirus și a trebuit să intre 20 de zile în izolare.
Terenul este înghețat! Cum să jucăm? Ăsta nu este fotbal. Nu ai cum să-ți impui jocul pe un astfel de teren. Suferim mult din cauza terenului. Nu pricep! În noiembrie jucam la o săptămână, iar acum, pe frigul ăsta, jucăm la trei zile. De ce jucăm în ianuarie din trei în trei zile? Nu poți să frânezi, nu poți să driblezi. Florin Tănase, după Hermannstadt – FCSB, programat duminică, la 19:45
Terenul este înghețat! Cum să jucăm? Ăsta nu este fotbal. Nu ai cum să-ți impui jocul pe un astfel de teren. Suferim mult din cauza terenului. Nu pricep!
În noiembrie jucam la o săptămână, iar acum, pe frigul ăsta, jucăm la trei zile. De ce jucăm în ianuarie din trei în trei zile? Nu poți să frânezi, nu poți să driblezi. Florin Tănase, după Hermannstadt – FCSB, programat duminică, la 19:45
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER