Dinamo și „U” Cluj pot ieși din insolvență până în iarnă
Vești bune pentru fanii dinamoviști și pentru cei ai „șepcilor roșii”. Conducerile celor două cluburi au început să facă plățile pentru jucătorii care s-au înscris la masa credală, iar acesta este un prim pas spre ieșirea din insolvență. Șefii celor două grupări au găsit firme dispuse să preia creanțele către jucătorii respectivi, iar miercuri s-au făcut deja primele plăți.
Dacă datoriile stabilite la masa credală sunt plătite mai devreme decât data stabilită, cluburile în cauză pot ieși mai repede din insolvență. Dinamo și „U” Cluj caută în continuare firme care să preia din creanțe, iar când aceste datorii vor fi acoperite în totalitate, procesul de insolvență va fi stopat.
Dinamo are chiar posibilitatea, în momentul ieșirii din insolvență, să se adreseze UEFA pentru a cere o derogare în ceeea ce privește participarea în cupele europene, motivând tocmai faptul că și-a rezolvat problemele financiare mult mai devreme decât era prevăzut. În acest foarte fericit caz, ar fi foarte posibil ca Dinamo să primească dreptul de a juca în cupele europene, dacă se clasează pe un loc calificant, începând din ediția 2015-2016 sau, cel mai târziu, în 2016-2017.