Dinamo, start lansat și în noul sezon. Pe cine mai chemați acum să vă salveze? Matei Udrea, despre excelenta treabă a experților lui Negoiță

Dinamo începe în forță noul sezon, 0-5 cu Viitorul – se putea și mai bine, dar copiii lui Gică Hagi s-au cam lenevit în ultimele 20 de minute -, și următoarele luni se anunță mai mult decât interesante.

Până la urmă, lucrurile se așază în matca lor firească. Bine că l-au dat afară pe hoțul ăla de Rednic, Negoiță a avut mână bună și fler, ca-ntotdeauna, l-a evacuat la timp pe derbedeu. Ca de obicei, a fost maestru fratele primarului, l-a lăsat pe Rednic să-i salveze echipa de la retrogradare, dar i-a pus frână la timp, să nu câștige și play-out-ul, că era prea de tot. Și așa a avut de tras, pe urmă, cu suporterii ăștia care vor să conducă pe banii domnului Ionuț…

Acum, clubul e pe mâini bune. Au rămas profesioniștii, cu Bălănescu în frunte, să facă treabă.

S-a făcut și curat după Rednic, că rămăseseră în urmă locurile de jucători ocupate. Au fost dați afară aproape toți și aduși alții, valoroși, că banii trebuie să se miște. Și rezultatele, iată, nu întârzie! Nu se poate să muncești onest, competent, determinat, iar răsplata să nu vină.

Merge bine suveica la Dinamo. Venise Strâmbul, cu prostiile lui, că-și asumă politica de transferuri și rezultatele, că garantează play-off-ul, că în noul sezon Dinamo trebuie să se bată la titlu, că pleacă singur dacă nu reușește… Păi, Rednic ăsta voia să ia el tot, să controleze, să decidă. Și restul? Păi, comisioanele? Păi scouterii, păi impresarii, toată lumea? Ce facem aici, murim toți de foame din cauza unui nebun? Vine ăsta, să încurce o grămadă de dinamoviști de mici?
Mă rog, bine că s-a dus. Au rămas în urmă bieții băieți de la Rin și impresarii, să strângă după el. Afară cu mamelucii! Să vină ai noștri!

E mult mai bine acum, adică așa cum era și înainte. De ce să-și asume fiecare responsabilitatea pentru ce face? Cum adică, dacă greșești, plătești? Păi, ce, pentru flăcăii aduși astă-vară, pentru căruța aia de „fotbaliști” găsită de Rednic pe loc de retrogradare și cu medie de 3 goluri primite pe meci, doar nu era să plătească domnul Bălănescu! Sau scouterul clubului. Las” că a plătit Florin Bratu, că d-aia e antrenor. Să-și asume și să tacă! Așa cum deja își asumă și Eugen Neagoe. El e frontmanul, ăla pe care-l vede publicul pe bancă, el să dea socoteală! Restul, profesioniștii, rămân în umbră, discreți și eterni. Ei sunt adevărata identitate a clubului, ei sunt coloana vertebrală și ADN-ul actualului Dinamo. Datorită lor merge treaba – așa cum merge ea, dar uite că merge, și mâine e o zi, nu se moare nici dintr-un 0-5, nici chiar dintr-o retrogradare.

Mai greu va fi mai încolo, cam spre toamnă. Neagoe o să plece, foarte probabil, cum au plecat și ceilalți 6 înaintea lui în ultimii doi ani. E și el ca apa sfințită, nici n-ajută, nici nu strică la echipă. Dar mai încolo va fi nevoie să găsească băieții din nou pe cineva care să-și pună reputația și nervii la bătaie ca să scape echipa de „B”.

Anul trecut, fraierul a fost Rednic.

Să vedem dacă mai merge o tură și anul ăsta.

 

Publicat: 16 07. 2019, 15:31
Actualizat: 16 07. 2019, 15:52