Dinamo transferă primul atacant! A jucat în Liga 1, la CFR Cluj și Astra Giurgiu, dar și la Slavia Praga sau Hajduk Split
Dinamo transferă primul atacant, după ridicarea interdicției de transferuri. Este vorba de fostul jucător al celor de la CFR Cluj și Astra Giurgiu, macedoneanul Mirko Ivanovski (31 de ani).
Potrivit GSP, formația din „Ștefan cel Mare” a ajuns la un acord cu fotbalistul, rămas liber de contract după experiența din Ungaria, la Diosgyor, și urmează să semneze contractul sâmbătă.
Până în acest moment, Dinamo i-a transferat pe Constantin Nica (28 de ani), Răzvan Popa (24 de ani) și Gabriel Torje (31 de ani), toți liberi de contract. De asemenea, pare doar o chestiune de timp până va fi oficializat transferul lui Cosmin Matei (29 de ani), aflat în aceeași situație.
Dinamo s-a înțeles cu atacantul Mirko Ivanovski
Astfel, Mirko Ivanovski ar fi al cincilea jucător pe care Dinamo îl legitimează după ce FIFA a ridicat interdicția de transferuri. Totodată, ar fi primul atacant dintre cei cinci. Postul de atacant reprezintă poate cea mai mare problemă a antrenorului Dario Bonetti.
Nu are prea multe opțiuni, în acest moment. Tinerii Robert Moldoveanu și Cătălin Măgureanu par depășiți de mizele partidelor din Liga 1. Astfel, italianul Dario Bonetti se află într-o permanentă căutare de atacanți. Există șanse mari ca, pe lângă Mirko Ivanovski, să mai fie transferați în aceste zile și alți atacanți. Unul dintre ei ar fi Cătălin Țîră, fost junior la Lazio Roma, care a mai evoluat pentru Rapid sau Viitorul Constanța.
Mirko Ivanovski a ajuns în România, în 2012, la Astra Giurgiu, iar în 2015 era vândut la CFR Cluj, cu 100.000 de euro.
- 59 de meciuri și 13 goluri are pentru Astra Giurgiu
- 18 meciuri și 3 goluri are pentru CFR Cluj
În cariera sa, Mirko Ivanovski a mai evoluat pentru Slavia Praga, Arka Gdynia, MOL Fehervar, Boluspor, Slaven Belupo, Hajduk Split sau Diosgyor. De asemenea, a adunat și 27 de meciuri și un gol pentru naționala de seniori a Macedoniei. Ultima dată a evoluat în anul 2015, într-o înfrângere cu Ucraina, scor 0-2.