Dinamo, ultimatum pentru Palic: „Nu mai facem greșeala de vara trecută”. Cât mai așteaptă „câinii” răspunsul fostului căpitan
Antun Palic se lasă așteptat la Dinamo, însă oficialii „câinilor” spun că nu vor să mai repete greșeala făcută în vară, atunci când croatul a plecat liber de contract din Ștefan cel Mare. Alexandru David, președintele lui Dinamo, i-a dat un ultimatum fotbalistului care a purtat și banderola de căpitan al roș-albilor: 4 zile are la dispoziție acesta să dea răspunsul.
Dinamo a pierdut un om important, în persoana lui Palic, atunci când, în vară, croatul a ales să plece liber de contract. Câteva luni mai târziu, după despărțirea de Mouscron, Antun Palic și-a manifestat dorința de a reveni în Ștefan cel Mare, iar „câinii” îl vor, însă croatul se lasă din nou așteptat.
Alexandru David, a anunțat că mijlocașul croat are termen mai puțin de patru zile să dea curs ofertei „câinilor”. „Există un interes , au existat discuții pentru Palic, dar nu mai facem greșeala de vara trecută, să așteptăm luni de zile o vizită care n-a mai venit. Dacă vine acum, e OK, dacă nu, căutăm alte soluții. Îl așteptăm. Mai sunt lucruri de discutat cu el, dar pentru asta el trebuie să vină aici. Dinamo a făcut o ofertă, așteptăm un răspuns. Până luni, Antun Palic va fi jucătorul lui Dinamo sau nu va fi deloc. Nu mai avem timp să stăm, pauza e destul de scurtă, pe 15 echipa pleacă în cantonament”, a declarat David, la DigiSport.
Palic a petrecut două sezoane la Dinamo, unde a venit liber de contract după ce jucase în Slovenia, la Krka. Mijlocașul croat în vârstă de 29 de ani a jucat 59 de meciuri și a marcat cinci goluri în Liga 1 pentru „câini”.
„Dinamo este o variantă, aș putea să mă întorc în această iarnă. Iau în considerare orice variantă, vreau să fie totul clar în ceea ce mă privește până în primele zile din ianuarie. Nu sunt accidentat, am avut o mică problemă în noiembrie, dar acum totul este în regulă, pot să mă antrenez și să joc. De-abia aștept să revin în circuit, la fotbal, mai am multe de demonstrat”, a declarat Palic în urmă cu câteva săptămâni.