Dinamo a făcut mai multe transferuri din străinătate, odată cu venirea investitorilor străini la cârma echipei, iar formația din „Ștefan cel Mare” încă mai vrea să facă mutări pe piața transferurilor. Clubul bucureștean ar intenționa să-l transfere pe atacantul Pablo de Blasis, după ce s-a despărțit de Eibar.
Deși a adus mulți jucători spanioli, Dinamo a întregistrat două egaluri și o înfrângere în primele trei partide din noul sezon de Liga 1.
Dinamo ar fi hotărât să-l transfere pe argentinianul Pablo de Blasis (32 de ani), notează GSP. Ultima echipă pentru care a evoluat fotbalist a fost Eibar, formație de care s-a despărțit, în această vară, după ce nu i-a mai fost prelungit contractul.
Pablo de Blasis s-a remarcat plăcut în sezonul trecut de La Liga, după ce a marcat un gol splendid în poarta Barcelonei, în remiza, 2-2, cu Eibar.
De-alungul carierei, Pablo de Blasis a mai evoluat pentru Gimnasia, Ferro, Asteras Tripoli și Mainz.
Cătălin Straton (30 de ani) își va rezilia contractul cu Dinamo zilele următoare. Portarul care a devenit titular în ultima perioadă a fost anunțat de staff-ul tehnic că nu se va mai conta pe serviciile sale.
„Suntem alături de Gigi Mulțescu. A venit într-un moment greu, a avut rezultate, dacă reușeam să câștigăm astăzi nu se mai vorbea de schimbarea lui. Să nu fiu înțeles greșit… Contra este un antrenor uriaș, foarte bun, dar nu știu să vă spun mai mult. Nici nu știu când s-a terminat sezonul și când a început, din cauza pandemiei”, declara, după Dinamo-Hermannstadt, scor 2-2, Cătălin Straton
.Dinamo caută un goalkeeper pentru acest sezon, motiv pentru care i-a propus lui Straton o despărțire amiabilă, scrie Digi Sport. Dinamo va conta pentru restul sezonului pe Tomas Mejias (31 de ani), goalkeeper-ul spaniol împrumutat de la Middlesbrough, dar și pe tânărul Mihai Eșanu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER