Dincolo de spectacolul din teren, Steaua – Dinamo rămâne un adevărat derby și în tribune, unde fanii celor două echipe încearcă să creeze o atmosferă cât mai fierbinte. Ironizarea rivalilor prin mesaje este una dintre cheile câștigării disputei în peluze, iar din acest punct de vedere roș-albaștrii au punctat decisiv făcând trimitere la un eveniment petrecut în urmă cu aproximativ două: lansarea candidaturii lui Victor Ponta și implicarea fanilor dinamoviști în aceasta.
Atât Nord Steaua, cât și Sud Steaua au ironizat, aseară, pe Național Arena, la Steaua – Dinamo 3-0, participarea unei facțiuni din galeria lui Dinamo la lansarea candidaturii la președinția României a lui Victor Ponta, liderul PSD. La evenimentul de pe Național Arena a participat un grup de dinamoviști conduși de Elias Bucurică, lider al galeriei lui Dinamo. Suporteri i-au pregătit lui Ponta o coregrafie precum cele întâlnite la meciurile de fotbal, motiv pentru care au fost contestați chiar și de către ceilalți fani ai echipei din Ștefan cel Mare.
Episodul l-a avut în centru pe Elias Bucurică, lider de galerie care a fost în prim plan acum patru ani, în 2010, la un alt eveniment politic. Mobilizat de Gabriel Oprea, Bucurică, ajutat de alți membri ai galeriei lui Dinamo, a coordonat la portavoce glasul comun al susținătorilor candidaturii lui Neculai Onțanu la Primăria Capitalei.
Mesaje ale peluzelor Stelei către rivali, cu trimitere la apartenența politică a rivalilor din Ștefan cel Mare
Încă o coregrafie 3D? Știm…aveți PSD în ADN?
Așa lider, așa galerie, așa președinte, așa Românie. PCH și PSD aceeași actorie
Oricum ați da-o se impune un triaj/ Scăpați de lichele aflate la Pontaj
Pe 2 noiembrie umpleți autocare/ Pentru „deplasări” prin secții de votare
Ajutor de la sticleți ocrotiți de partid/ Repulsie eternă, dispreț infinit
V-ați săturat să comiteți greșeli gramaticale/ Acum susțineți partide prin coregrafii penale
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER