Dinamovistul care anunță falimentul în Șoseaua Ștefan cel Mare. „Ce iei dacă dai 7 milioane de euro la club? Baza Săftica e pe jumătate luată”
Dănuț Lupu, fostul fotbalist al lui Dinamo de la sfârșitul anilor 80, a vorbit despre datoriile celor de la Dinamo și despre încercările suporterilor de a prelua titrata grupare bucureșeană.
ProSport a scris la începutul săptămânii că pe adresa grupării a sosit o notificare de la FIFA prin care Dinamo trebuie să plătească 1,8 milioane euro, reprezentând salarii neplătite fotbaliștilor spanioli care au trecut prin lotul pregătit la acea vreme de Cosmin Contra și Ionel Gane.
Dinamo s-a salvat de la retrogradare în acest sezon, dar apar, pe zi ce trece, alte probleme care dau bătăi de cap actualei conducerii a roș-albilor.
Dinamovistul care anunță falimentul în Șoseaua Ștefan cel Mare. „Ce iei dacă dai 7 milioane de euro la club? Baza Săftica e pe jumătate luată”
Dănuț Lupu crede că este foarte greu ca un om de afaceri sau o companie să investească la Dinamo în condițiile actuale.
„Dacă nu vor reuși să mai plătească din datorii, nu tot acolo se ajunge? Și mai e o problemă. Eu dacă am o firmă și dețin 73 la sută și tu 27 la sută, eu pot să falimentez chiar dacă tu ai o sută de milioane de euro. Sunt majoritar, dacă vreau, o falimentez.
Nu vrea nici asta pentru că, în iarnă, a vrut să le dea cineva un milion de euro și nu au vrut. Probabil persoana aia care a vrut să le dea un milion nu a știut de cele șapte milioane datorii.
Eu nu cred că șapte milioane ar fi o problemă pentru cineva care vrea să ia Dinamo, problema este ce iei de șapte milioane la Dinamo. Baza Săftica e jumătate luată.
Dacă se face stadionul, ei vor trebui să plătească pentru a juca acolo. Stadionul este al lui CS Dinamo, nu al lui FC Dinamo”, a declarat Dănuț Lupu la Digi Sport.