Dinu Gheorghe, 65 de ani, a condus cluburi importante, activând zeci de ani în lumea fotbalului. Dar, până să devină președintele unor echipe ca Rapid, FC Brașov, Astra, Dinamo, ASA Târgu Mureș ori Dunărea Călăraşi a avut cu totul alte meserii. Una dintre ele, pentru o scurtp perioadă, magazioner la un spital pentru cei cu afecțiuni psihice.
A fost apoi vameș, slujbă ce i-a dat și porecla: Dinu „Vamă”. Din această postură a ajuns să împartă o locuință cu Tudor Postelnicu, omul care a condus Securitatea, temuta instituție de pe vremea conducerii lui Nicolae Ceaușescu. A fost în funcție din 1978, iar în 1987 a fost instalat ca Ministru de Interne.
Dinu Gheorghe a fost în perioada 2000 – 2003 omul care a condus Direcţia Generală a Vămilor.
„Da, vreo cinci – șase luni am fost magazioner la spitalul de nebuni. Terminasem liceul și aveam nevoie de o slujbă pentru a putea da la facultate…la seral sau fără frecvență. Aveam nevoie de o adeverință, din acest motiv…”, a spus Dinu Gheorghe la ProSport Live.
Apoi, a continuat, povestind despre perioada petrecută ca vameș: „Pe vremea aceea nu existau contrabandiști în România, până în 1989. Era un control de rutină, niște reguli, niște taxe, nu era vama de azi sau cea de după 1990. Nu era simplu, am lucrat șapte ani de zile în schimburi, 12 cu 24”.
„Am locuit în aceeași casă vreo doi ani. Ne lega Dinamo foarte tare și eram în relații bune. Un moment frumos s-a petrecut în 1989, toamna. A fost victoria cu 3-0 din Ghencea, eram la oficială, m-am ridicat în picioare și le-am zis: Plecați acasă, că vine finalul…sigur, eu mă gândeam la meci, nu la altceva… M-au scos cu Miliția, m-au dus până acasă, dar nu mai știau cum să fugă când au vazut unde stau, cu cine stau”, a povestit acesta.
„Eram șef de tură la vamă, nimic altceva…Dacă vă gândiți la dosare CNSAS (n.red. – Consiliul Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii), nu am fost implicat deloc în activitatea asta. Am vorbit cu Postelnicu de câteva ori.
După un meci, 3-3 în Ghencea, gol anulat Cămătaru, am fost mai vocal la TV. Când a venit acasă, el m-a rugat să fiu mai prudent, mi-a zis că 3-3 e scor echitabil. L-am vazut foarte rar, aveam grijă să nu ne intersectăm”, a încheiat Dinu Gheorghe.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER