Dinu Gheorghe, fostul președinte al Rapidului, a vorbit, în cadrul emisiunii ProSport Live, despre Antoine Conte, noul fundaș al Universității Craiova.
Antoine Conte (27 de ani) a evoluat, ultima dată, pentru Beitar Jerusalem, echipă de care s-a despărțit în luna februarie a acestui an.
În trecut, acesta a evoluat pentru PSG, formație alături de care a câștigat titlul de campion al Franței, în sezonul 2012/2013.
Fostul oficial de la Rapid susține că nu este impresionat de transferul lui Antoine Conte, deși, în CV, are nume importante. În plus, acesta este de părere că postul de fundaș dreapta nu este unul deficitar la Universitatea Craiova, astfel că nu înțelege motivul pentru care a fost transferat fotbalistul francez.
„Nu știu dacă, la ei, acest post era în criză. Să sperăm că va fi ceva, dar… Într-adevăr, să joci la Reims aproape 60 de jocuri, să joci la Beitar… mă rog, o echipă în Israel, care nu spune mare lucru. Să sperăm că se va acomoda și îi va ajuta. Pe mine nu mă impresionează acest transfer. Poate să fie, pentru ei, util”, a declarat Dinu Gheorghe, la ProSport Live.
Antoine Conte și-a făcut junioratul la PSG și chiar a debutat la prima echipă a parizienilor, în 2013. Apoi acesta a evoluat pentru Reims, iar, în ultimii patru ani, a îmbrăcat tricoul lui Beitar Jerusalem.
În 2016, Antoine Conte a bătut un student, în vârstă de 19 ani, cu o bâtă de baseball, acesta alegându-se cu o hemoragie cerebrală. Bătaia a pornit după ce Cointe a avut un conflict cu iubita sa, iar studentul a sărit să o apere pe femeie.
Pe 16 iunie 2021, judecătorii au decis să-l condamne pe Antoine Conte la cinci ani de închisoare cu suspendare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER