Dinu Todoran s-a întâlnit cu suporterii de la FCSB, iar Gheorghe Mustață a dezvăluit la ProSport Live cum a decurs discuția cu noul antrenor al roș-albaștrilor.
Gheorghe Mustață susține că Dinu Todoran va fi un „secund” al lui Gigi Becali, care l-a informat de la bun început cum stau lucrurile la FCSB. „Mă, voi ați fost atenți la declarația lui Rădoi? A spus: «Schimbați-mă pe mine că eu nu mă schimb». Așa e și cu Gigi Becali, numai că pe el nu poate să îl schimbe nimeni”, a spus Dumitru Dragomir, la ProSport Live.
Dinu Todoran a avut cuvinte de laudă la adresa lotului de jucători, cu care a început recent antrenamentele, însă este greu de crezut că acesta va avea un adevărat un cuvânt de spus la FCSB.
Gheorghe Mustață a subliniat la ProSport Live că Dinu Todoran are parte de respectul suporterilor, după „ședința” pe care tehnicianul a avut-o cu liderii galeriei.
„Am discutat cu domnul Todoran. El are tot respectul nostru. A fost de bun augur această întâlnire. Așa au făcut și Olăroiu și Regehcampf. Și-a dorit foarte mult să vorbească cu noi, să ne întrebe dacă îl susținem. A fost corect, a spus ce are de făcut, a recunoscut anumite lucruri, că Becali face echipa și schimbările.
Ne-a spus că el va mobiliza jucătorii, îi va așeza în teren și, în momentul în care se cere o schimbare, acel jucător trebuie să intre mai motivat. A fost o discuție pe față, omul a fost clar și corect”, a spus Gheorghe Mustață, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER