Directorul Cluj Arena îi răspunde lui Burleanu: „Nu vom schimba gazonul, dar va arăta foarte bine la meciul cu Muntenegru”. De ce a băltit apa pe teren, la Supercupă

  • Dorința președintelui Răzvan Burleanu, de a se înlocui suprafața de joc de pe Cluj Arena, nu va fi îndeplinită. Oficialii au alte planuri
  • Radu Rațiu, directorul Cluj Arena, spune că gazonul va intra în proces de supra-însămânțare, la fel ca înaintea jocului cu Spania.
  • Oficialii stadionului se așteaptă ca gazonul să arate și mai rău după festivalul Untold.

Gazonul de pe Cluj Arena a fost inundat la meciul din Supercupa României, dintre CFR și Astra. Imediat, președintele FRF, Răzvan Burleanu, și-a anunțat nemulțumirea despre situația gazonului și îngrijorarea pentru apropierea partidei cu Muntenegru, care se va disputa pe același stadion. „Gazonul trebuie neapărat înlocuit, nu putem juca împotriva Muntenegrului pe o asemenea suprafață. Am vorbit deja cu autoritățile locale și am primit garanții că vom avea parte de schimbarea suprafeței de joc”, a spus Burleanu, după meci.

Președintele FRF a înțeles greșit, se pare, intenția autorităților. Gazonul nu va fi înlocuit, dar va fi supraînsămânțat cu o lună înainte de startul partidei, imediat după festivalul Untold. Radu Rațiu, directorul Cluj Arena, spune că nu va schimba gazonul, dar îl asigură pe Burleanu că acesta va arăta foarte bine la meciul cu Muntenegru. Rațiu spune că nu din cauza gazonului sau a instalației de drenaj, suprafața de joc a fost inundată la meciul din Supercupă. „Nu vom schimba gazonul. După Untold suprafața de joc va intra într-un proces de supraînsămânțare. Exact așa s-a procedat și înaintea meciului cu Spania și gazonul a arătat bine la meci. Va arăta foarte bine la meciul cu Muntenegru. Drenajul a funcționat la capacitate maximă, dar la precipitații de 60 de litri pe metru patrat nu se poate face mai mult”, a spus Radu Rațiu.

Partida dintre România și Muntenegru, prima din grupa de calificare pentru Campionatul Mondialul, se va disputa pe 4 septembrie, pe Cluj Arena.

Publicat: 20 07. 2016, 10:50
Actualizat: 20 07. 2016, 10:51