Răzvan Burleanu, șeful Federației Române de Fotbal, crede că va rămâne în istoria fotbalului românesc peste un secol.
Unul dintre discursurile sale, postate pe site-ul federației de profil, arată viziunea sa despre schimbare și anticipează ce se va vorbi fix peste o sută de ani.
Pe lângă discursurile invitaților, participanții au avut ocazia să urmărească și mesajele transmise de președintele FIFA, Gianni Infantino, și președintele UEFA, Aleksander Čeferin, ambele felicitând echipa națională pentru cei 100 de ani de istorie și contribuție la familiile fotbalului european și mondial.
Mihai Covaliu, președintele COSR, a transmis și el un mesaj către invitați, printre care s-au numărat președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, Comisia Tehnică și oameni din conducerea FRF.
„Suntem astăzi la 100 de ani și aproximativ 700 de meciuri ale naționalei de seniori de la momentul Belgrad. Privim cu dragoste și respect ceea ce a însemnat fotbalul românesc, dar ne asumăm și responsabilitatea viitorului.
Ce va fi peste 100 de ani, cum pregătim dezvoltarea fotbalului?
Cum construim emoția și satisfacția în jurul unui joc ce nu mai seamănă mai deloc cu ce au inaugurat Regele Ferdinand și Regina Maria? Cum asigurăm finanțarea fotbalului pentru viitor? Acestea sunt întrebările pentru care Federația Română de Fotbal lucrează în zilele de azi.
Sunt convins că peste o sută de ani, se va putea vorbi despre momentul schimbării de mentalitate în fotbal și despre viziunea la care s-a lucrat cândva, în anii 2020. Le urăm urmașilor noștri să aibă grijă de cele 19 echipe naționale, sau și mai multe, pentru bucuria și mândria tuturor românilor!”.
Federaţia Română de Fotbal a marcat împlinirea a 100 de ani de la primul meci al echipei naţionale a României cu o expoziţie cu fotografii istorice alb-negru, miercuri, în cadrul unui eveniment desfăşurat la Casa Fotbalului.
Federaţia Română de Fotbal aniversează centenarul echipei naţionale a României, care a disputat la 8 iunie 1922 primul său meci cu Iugoslavia, la Belgrad, câştigat de „tricolori” cu scorul de 2-1 în faţa a 5.000 de spectatori.
Partida de atunci a fost organizată cu ocazia cu ocazia căsătoriei Principesei Marioara (fiica Reginei Maria şi a Regelui Ferdinand) cu Alexandru I, Regele Iugoslaviei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER