Discursul lui Bratu după victoria la limită obținută de Dinamo. „Mitraliera” a refuzat să vorbească despre noile transferuri: „Sunt mândru de lotul meu”
Dinamo a câștigat greu meciul jucat pe teren propriu contra nou promovatei Hermannstadt! „Câinii” lui Florin Bratu au învins cu 2-1, după ce Salomao a deschis scorul repede, în minutul 4, apoi N’Kongolo a adus egalarea, în minutul 48. Lovitura de grație a dat-o Pesic, în minutul 90+3, din centrarea perfectă a lui Dan Nistor. Croatul a pus capul perfect și l-a învins pe Căbuz.
Bratu e convins că Dinamo meritat succesul pentru că a dominat tot jocul: „Am sperat până în ultima clipă, nu am cedat și am reușit să înscriem. Am dominat clar prima repriză, dar nu a m făcut-o și în a doua, am primit un gol greu de explicat. Mă bucur că am câștigat după o sapt foarte agitată la DInamo…a fost plearea lui May, discuțiile cu Nistor, a fost o situație complicată pentru mine. May era un pion important în echipă.
Mă obligă Pescic să-l folosesc mai mult, am pretenții de la el.
Sunt mândru de lotul meu, competitiv, nu știu dacă vine altcineva…Vine un meci dificil, la Craiova!
Dan Nistor are doi ani de contract, se va întâlni cuc ei din conducere. Sper să se liniștească lucrurile în jurul lui. Am avut o săptămână grea, repet.
Pleacă Axente? Plecăm până luni cu toți într-o mini vacanță”, a spus Bratu după meci, la DigiSport.
Alb-roșiii au ajuns la a doua victorie în ultimele cinci meciuri și se află pe locul patru în clasament, cu 10 puncte strânse în șase meciuri. Pentru Dinamo urmează meciul cu Craiova, pe 1 septembrie, în deplasare. Hermannstadt a fost la un pas să obțină primul punct în deplasare în Liga 1 Betano, însă Pesic s-a opus. Pentru echipa lui Pelici urmează partida cu Gaz Metan, tot pe 1 septembrie. Partida se va juca la Tg. Mureș, deoarece stadionul din Sibiu e în renovare.