Dinamo – FCSB nu l-a impresionat pe Cornel Dinu. Consideră că meciul a fost unul greu de privit, dar a avut trei fotbaliști care i-au plăcut. Surpinzător, doi au provenit de la vicecampioană, Teixeira și Tănase. Remarcatul din echipa lui Dinamo a fost Deian Sorescu.
Derby de România s-a încheiat la egalitate, 1-1. Fotbaliștii au pus prestația slabă din teren pe seama stării gazonului, dar „Procurorul” nu i-a iertat. I-a atacat din nou pe jucătorii lui Dinamo. „A fost un meci chinuitor. Când ai fost jucător de fotbal și vezi un asemenea chin… Sunt jucători la Dinamo care nu știu să centreze. Și-au greșit meseria. Nu poți să concepi ca din minutul 52 să joci cu om în plus și să nu se vadă. Steaua are o calitate în plus„, a declarat Dinu pentru Gsp.
Cornel Dinu a avut și câțiva remarcați. A fost impresionat de tehnicitatea lui Teixeira și Tănase, dar și de atitudinea lui Deian Sorescu.
„Cât de cât au confirmat de la Steaua jucători precum Teixeira și Tănase. De la Dinamo nu pot spune că mi-a plăcut cineva. Sorescu cred că a fost o alegere reușită, dar ceilalți se chinuie rău de tot.
Mircea Rednic ar trebui să înceapă schimbările de la mijlocași. Atâta timp cât Gomelt sau Cooper nu pot da o pasă pe jucătorii laterali, nu poți avea pretenții. Poate va reuși să aibă niște trasee de joc, dar e o situație foarte grea. S-ar putea ca Rednic să intre în play-off, dar are în continuare meciuri dificile„, a încheiat Dinu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER