Discursul unui antrenor mulțumit: „A fost un meci greu, dar e bine că am câștigat”. Reacția lui Conceicao, după victoria clară a CRF-ului

Antonio Conceicao s-a declarat mulțumit de prestația jucătorilor săi, după victoria 3-0 cu Dinamo. Portughezul este conștient că echipa sa se află într-un moment foarte bun, dar trebuie să continue așa.

CFR Cluj a făcut un meci perfect cu Dinamo, iar grație golurilor lui Păun, Culio și Țucudean, ardelenii rămân în fruntea Ligii 1 Betano. Singura problemă de duminică seara a fost vremea, crede Conceicao. „A fost un meci greu, dar e bine că am câștigat.  Cred că Dinamo are jucători buni, cred că jucătorii au valoare, dar nu știu ce se întâmplă, asta e situația. Vremea a pus probleme. Nu știu dacă trebuie să se amâne ultima etapă, vedem„, a declarat Conceicao pentru Digi Sport.

În etapa următoare CFR întâlnește revelația campionatului, Gaz Metan Mediaș. Tehnicianul portughez știe că sibienii vor fi o echipă dificilă. „Am pierdut un singur meci în acest sezon, asta mă mulțumește, dar trebuie să avem grijă. Sâmbătă va fi foarte greu cu Gaz Metan, iar pentru noi e foarte important să câștigăm„, a încheiat Conceicao.

Publicat: 04 12. 2018, 22:20
Actualizat: 04 12. 2018, 22:21