„Fost golgheter, caut post de antrenor!”** Firea rebelă și operațiile i-au stopat cariera

Garrincha, Gascoigne, Best. Din fotbalul intern, exemplele sunt și mai multe, n-are rost să le mai amintim. Ce semnifică toate aceste nume? Că au fost undeva, foarte sus, cândva, ca fotbaliști, dar care, odată ieșiți din fotbal, nu au reușit în aceeași măsură în viață.

Din nefericire pentru el, Marian Popa, fostul golgheter al Farului și al Stelei de la începutul anilor 90, se încadrează perfect în această categorie. La fostul atacant nu este vorba nici de băutură, nici de vreun alt viciu, pur și simplu neșansa, coroborată cu o personalitate puternică, l-a împiedicat să-și urmeze calea aleasă.

Firea rebelă și operațiile i-au stopat cariera
La 20 de ani, izbucnea efectiv în fotbalul din prima divizie în tricoul Farului. Mare (1,85 metri), bine clădit, și-a luat de la început în serios rolul de vârf de atac. După trei ani în tricoul echipei constănțene a urmat transferul la Steaua. Primul an a fost așa și așa, dar în al doilea a devenit golgheterul echipei, fiind și principalul artizan al eliminării spaniolilor de la Sporting Gijon, după 2-2 în Asturia și 1-0 la București, el marcând în ambele manșe câte o dată. Firea sa rebelă i-a jucat însă feste. A ratat un transfer la Logrones, așa că s-a reîntors la Farul. A fost readus de Steaua, dar nu s-a mai impus în Ghencea, încheindu-și cariera după evoluții scurte la FC Brașov și Budapesti BSC, forțat fiind să se retragă la nici 30 de ani și de cele două operații de menisc la piciorul drept.

N-o duce bine
Revenit în Constanța natală, s-a apucat de afaceri cu banii strânși din fotbal. „Am construit o clădire împreună cu un prieten, cu birouri de închiriat. La parter aveam și un bar, care a mers o vreme. Apoi am vândut clădirea, acum e a Omniasigului, iar banii ăia i-am învârtit în diferite afaceri. Acum aproape am terminat un teren de minifotbal, sper să-l inaugurez în vara asta”, se destăinuie el. Ai zice că e bine, dar nu prea e! Banii ăia despre care spune că i-a învârtit în mici afaceri nu prea sunt – doar el știe unde s-au dus -, iar terenul de minifotbal se chinuie să-l termine de vreun an și, după cum arată dependințele (adică vestiarele, dușul), nu pare foarte atractiv pentru amatori. Cu bani puțini și băgați cu țârâita nu faci treabă! Mai mult, banii băgați sunt împrumutați de la prieteni, iar suma nu e chiar mică, ba dimpotrivă! Spune că „nu-i problemă, am de unde să-i dau, la o adică. Mai am un teren în Constanța, mai am un spațiu în Eforie, mă descurc”.

Foști coechipieri ai lui Popa la Farul spun însă că nu e chiar așa. Că nu mai are niciun teren, iar spațiul comercial de la Eforie e în litigiu, n-are cum să-l vândă! Situația nu e deloc roz, dar orgoliul care l-a caracterizat dintotdeauna îl împiedică să recunoască
realitatea.

„Nu mă caută nimeni, iar asta mă doare”
Cu toate astea, toți cei care îl cunosc spun că este un băiat de nota 10. „N-a reușit ca antrenor și din cauza firii lui, cu toate că pe meserie este foarte aplicat și priceput. Dar e genul care, dacă nu-și primește banii în ziua în care i s-au promis, face gălăgie. Nu acceptă niciun fel de compromis. E mai neamț decât nemții. Până la urmă, atitudinea lui este una normală pentru o lume normală, dar ar trebui să înțeleagă că suntem în România și aici trebuie să fii mai maleabil, chiar dacă anumite situații nu-ți convin”, a afirmat unul dintre cei cu care Popa a jucat la Farul acum aproape 20 de ani.
„Adevărul este că mi-ar plăcea să antrenez, chiar aș face treabă bună, dar nu pot eu să mă ofer, nu sunt genul. Iar de căutat, nu mă caută nimeni. Nu știu dacă sunt eu prea exigent sau sunt un om dificil, dar mă doare că stau. Am avut experiențe la copii și juniori la Farul și la Metalul Constanța, apoi, o scurtă perioadă, la futsal și cam atât. Din păcate, în antrenoratul din România nu primează probitatea profesională, sistemul relațional este factorul determinant”, spune cu regret fostul golgheter.

Fluierat la cererea lui Dănilescu!
Felul său direct de a fi și încăpățânarea i-au atras până și adversitatea conducătorilor de la Steaua, manifestată însă într-un mod mai puțin obișnuit. Marian poveștește că „nu voiam să mai stau la echipă în vara lui ’92, aș fi vrut să mă transfer afară. Conducătorii, însă, nu voiau să-mi dea drumul. În sfârșit, vine meciul tur al semifinalei de Cupă cu Craiova, de la București. Am jucat bine, am dat și gol, dar pentru prima oară am fost fluierat de o parte a fanilor steliști, care nu mă fluieraseră niciodată! La câteva zile după acel joc, unul dintre ei mi-a spus că fuseseră puși de vicepreședintele Constantin Dănilescu (foto) să facă asta! Acum nu știu dacă Dănilescu ar fi făcut asta de capul lui, mi-e că în spate a fost Ion Alecsandrescu, omul numărul unu în club atunci”.

Carte de vizită Marian Popa
ªnăscut pe 3 martie 1967, la Constanța;
ª a jucat la Farul (1987-1990, 1992-1993), Steaua București (1990-1992, 1994-1995), FC Brașov (1995-1996), Budapesti BSC (1996-1997);
ª 168 de meciuri și 73 de goluri în Liga I;
ª un titlu și o Cupă a României, ambele cu Steaua;
ª două meciuri la naționala A, ambele cu Israelul, amicale;
ª 4 meciuri în Liga Campionilor, cu Steaua;
ª 6 meciuri și două goluri (ambele cu Sporting Gijon) în Cupa UEFA, pentru Steaua;
ª un meci în Cupa Cupelor: Montpellier-Steaua 5-0, toamna 1990

Marian Popa era un atacant de careu puternic, proteja bine mingea, oportunist. Bun fotbalist. Ca om, mi s-a părut întotdeauna un caracter deosebit
Ilie Stan, fost coechipier Steaua

73 de goluri a marcat Marian Popa în prima ligă

Din păcate, în antrenoratul din România nu primează probitatea profesională, sistemul relațional este factorul determinant
Marian Popa, fost fotbalist Steaua

Articol scris de Ioan VIOREL