Gigi Becali a primit o veste emoționantă chiar în ziua derby-ului decisiv pentru titlu, CFR Cluj – FCSB. Finanțatorul roș-albaștrilor a aflat că a devenit bunic după ce fiica sa cea mare, Teodora Becali, a născut o fetiță.
La finele anului trecut, Teodora Becali și Mihai Mincu și-au unit destinele. În vârstă de 24 de ani, fiica patronului de la FCSB a spus „da” în octombrie 2019 și a avut parte de o nuntă grandioasă, pe placul tatălui său.
„Mă bucur că Teo a mea s-a căsătorit cu un om de aur. Am trei prințese și acum mai am un prinț”, declara atunci latifundiarul, cu bucurie în ochi. O lună mai târziu, în noiembrie, chiar după luna de miere, familia Becali avea să primească o veste impresionantă, aflând că a rămas însărcinată.
Ginere Mihai Theodor Mincu, în vârstă de 28 de ani, nu este străin de lumea mondenă a Bucureștiului, acesta a avut în trecut o relație și cu Daniela Crudu. Chiar și așa, Becali i-a oferit credit total tânărului și s-a arătat cucerit de ginerele său: „Are peste 1,85 m, așa cum îmi place mie. Am o familie, sunt foarte fericit. E adevărat că în octombrie o să facem nunta. În București o facem. Mai multe nu vreau să spun, că nu vor ei și vreau să le fac pe plac. Eu i-am zis: tată, faci ce vrei, nu mă mai interesează ce faci. Cât ai stat la mine în casă ai fost cu mine, ai făcut ce ai vrut! Dar am încredere că va face numai bine”, a spus Gigi Becali.
Gigi Becali a organizat nunta fiicei sale la cele mai înalte standarde, pe placul inimii sale. Pentru finanțatorul lui FCSB, banii chiar nu au mai avut nicio valoare, totul pentru ca nunta Teodorei să fie una ca în povești. Potrivit unor surse din anturajul afaceristului, Gigi Becali ar fi fost nevoit să plătească 20.000 de euro unui cuplu care închiriase formaţia pe care el o dorea la nunta fiicei sale. Este vorba despre o trupă de muzică machedonească, pe care patronul FCSB ar fi ţinut neapărat să o aibă la nuntă, însă fusese arvunită pentru acea dată de alți miri.
Patronul FCSB ar fi insistat, scoțând 20.000 de euro, pe care i-ar fi înmânat cuplului în cauză, pentru a-şi reconsidera opţiunile. Și, cum asta nu ar fi destul, lista artiștilor care vor fi prezenți la mega-evenimentul organizat de Becali este una foarte lungă și acoperă toate gusturile. Iar, ca totul să fie la superlativ, Gigi Becali ar fi comandat un impresionant foc de artificii, în mijlocul piscinei, pe un pod de sticlă inedit
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER