Sică Dumitrescu, fiul lui Ilie Dumitrescu trimis în judecată de către procurorii DIICOT pentru trafic de droguri de mare risc, folosea un limbaj codat în discuțiile telefonice cu partenerul său, Ioan Octavian Pitea.
Fiul fostului mare fotbalist al Stelei a fost acuzat că vindea cocaină amestecată cu Paracetamol și își fura clienții la cântar.
Acesta a colaborat cu Ioan Octavian Pitea, un caporal angajat al unei unități militare, cu care folosea un limbaj codat atunci când cei doi discutau la telefon despre traficul de droguri.
DIICOT a publicat un document în care prezintă detaliat cum a decurs una dintre convorbirile telefonice dintre Sică Dumitrescu și Ioan Octavian Pitea, chiar în ziua în care fiul fostului internațional a fost reținut.
„Declarațiile celor doi inculpați nu se coroborează cu mijloacele de probă administrate. Astfel, din procesul verbal de investigații rezultă că inculpatul PITEA IOAN – OCTAVIAN este posesorul postului telefonic cu numărul de apel xxxxxxxși, la data de 18.01.2021 ora 18:09:59, data cumpărării autorizate de cocaină, acesta a fost apelat de către inculpatul DUMITRESCU SICĂ, care i-a comunicat că „…pe la 8 (respectiv ora 20:00) mă duc să produc și eu 15 sute că nu mai am un ban” de la „Iuliansky”, „…50 de RON la fiecare…înțelegi tu? Ori 3, aia e”. Inculpatul PITEA l-a sfătuit să nu fie slab și să negocieze cu „Iuliansky”, deoarece este „…vorba de trei „insky”, nu de un „Insky”…”, se arată în rechizitoriul publicat de către DIICOT.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER